Crin Antonescu, de Ziua Naţională: O naţiune unită este fundaţia unui stat puternic

| 01 dec, 2013

Preşedintele Senatului, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL) Crin Antonescu, le transmite românilor, în mesajul său de Ziua Naţională, că "numai împreună vom putea moderniza România, să schimbăm situaţia economică, socială şi politică", reamintind că "valorile pe baza cărora a fost creat statul român unitar sunt credinţa, corectitudinea, respectul pentru lege şi solidaritatea".

"Sărbătorirea Zilei Naţionale este în acelaşi timp şi un prilej de reflecţie, când trebuie să rememorăm valorile pe baza cărora a fost creat statul român unitar: credinţa, corectitudinea, respectul pentru lege şi solidaritatea. Să nu uităm că o naţiune unită este fundaţia unui stat puternic şi fără implicarea activă a cetăţenilor în societate, fără determinare, nu putem avea o Românie puternică, o ţară demnă şi prosperă. Cu această ocazie, doresc să le transmit compatrioţilor noştri că numai împreună putem construi România, că numai împreună putem moderniza România, şi numai împreună putem schimba situaţia economică, socială şi politică în România!", afirmă preşedintele Senatului.

Totodată, Crin Antonescu se adresează românilor care trăiesc în afara graniţelor ţării, asigurându-i de sprijinul său.

"De Ziua Naţională, gândul meu merge şi către românii care se află în afara graniţelor ţării, pe care îi asigur de preţuirea şi susţinerea mea pentru eforturile lor de a păstra vie identitatea naţională", spune preşedintele Senatului.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ