Crin Antonescu: Nu sunt un proiect al lui Hellvig. Nu l-am văzut de multă vreme

| 18 mar, 19:35

Crin Antonescu, candidatul alianţei România, Înainte la prezidenţiale, a declarat, marţi, că nu are cum să fie un proiect al lui Eduard Hellvig, el arătând că nu l-a văzut de multă vreme, de la începutul anului şi nu este implicat în niciun fel în campanie, deşi l-ar lua în campanie. Chiar sper ca în viitor să joace un rol important în partid, a mai spus Antonescu.

 

”Nu am cum să fiu un proiect al domnului Hellvig, măcar pentru că este o mare diferenţă de vârstă între noi. Am colaborat cu domnul Hellvig, e istorie deja, lucrurile se ştiu. Am avut şi am o comunicare, deşi nu foarte intensă, foarte frecventă, cu domnul Hellvig, în multe planuri, sigur, despre politică în primul rând. Domnul Hellvig nu e implicat în niciun fel, în campania mea”, a spus Crin Antonescu, într-un interviu la Gândul.
El a precizat că nu l-a văzut pe fostul şef SRI de multă vreme, de la începutul anului. ”Am mai schimbat câteva vorbe, la telefon, cum merge campania, ce se întâmplă, nu este implicat în niciun fel”, a spus candidatul coaliţiei de guvernare.
Antonescu a recunosc că l-ar lua pe Hellvig în campania electorală.
”Eu l-aş lua şi în campanie pe domnul Hellvig. Un om cu mintea lui, cu experienţa lui, un om care a mai condus campanii. A fost secretar general al partidului. Sigur că mi-aş dori un asemenea om. Domnul Hellvig s-a reînscris în partid, şi eu chiar sper ca în viitor el să joace un rol important în partid, cu toată experienţa şi cunoaşterea pe care o are. Eu nu sunt un proiect al lui Hellvig în niciun fel, sunt un proiect al tatălui şi al mamei mele”, a mai spus Antonescu.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ