Crin Antonescu ratează împlinirea a 149 de ani de la nașterea lui Ion I.C. Brătianu

| 21 aug, 2013

Crin Antonescu, a preferat să își continue vacanța în loc să își aducă omagiul firesc către cel pe umerii căruia s-a construit PNL. Până și Victor Ponta a postat un mesaj prin care a amintit de reformele pe care Ion I.C. Brătianu le-a realizat, deși nu este cel mai liberal prim-ministru. Antonescu, în schimb, nu și-a putut rupe două minuțele din programul încărcat de vacanță ca să facă un gest similar.

Mare sărbătoare mare la liberali ieri, când s-au împlinit 149 de ani de la nașterea lui Ion I.C. Brătianu, unul dintre părinții cei mai de seamă ai formațiunii. Sau, cel puțin, ar fi trebuit să fie...

Liberalii n-au părut să fie prea interesați de acest moment de seamă. La Alba spre exemplu, din cei 3.000 de membrii pe care îi numără organizația locală, doar trei și-au găsit timpul să depună o coroană de flori la monumentul fruntașului liberal. Iar situația nu este singulară, comemorarea trecând aproape neobservată în majoritatea filialelor teritoriale ale PNL.

Cu greu ai putea însă să le reproșezi liderilor acestor organizații dezinteresul pentru celebrarea nașterii lui Ion I. C. Brătianu de vreme ce n-au făcut altceva decât să se ia după ceea ce s-a întâmplat la centru.

Aici însă, cel care ar fi trebuit să joace rolul de maestru de ceremonii și să dea semnalul pentru mobilizarea activului de partid din toată țara, Crin Antonescu, a preferat să își continue vacanța în loc să își aducă omagiul firesc către cel pe umerii căruia s-a construit PNL. Până și Victor Ponta a postat un mesaj prin care a amintit de reformele pe care Ion I.C. Brătianu le-a realizat, deși nu este cel mai liberal prim-ministru. Antonescu, în schimb, nu și-a putut rupe două minuțele din programul încărcat de vacanță ca să facă un gest similar.

Absența lui Crin Atonescu de la manifestările omagiale dedicate lui Ion I.C. Brătianu este în fond în perfectă consonanță cu atitudinea președintelui liberal din ultima perioadă. De la încheierea dezbaterilor Comisiei pentru modificarea Constituției, Antonescu s-a mai făcut remarcat doar prin absență și prin cele câteva replici pe care a apucat să le dea între două escale ale avionului. În rest, despre președintele liberal nu s-a făcut vorbire decât în legătură cu destinațiile care de care mai exotice pentru vacanța prelungită pe care și-a luat-o.

În timp însă ce Crin Antonescu se bronzează liniștit la soare, PNL fierbe. Liberali de frunte dau cu subsemnatul pe la DNA, Tăriceanu atacă la baionetă programul fiscal al guvernului, iar partidul bate pasul pe loc cu pregătirile pentru alegerile europarlamentare.

Nici măcar necesitatea de a găsi rapid un înlocuitor pentru Relu Fenechiu la Ministerul Transporturilor, după ce propunerea lui Ovidiu Silaghi a fost retrasă, nu l-a determinat pe Crin Antonescu să revină din concediu. Și-a exprimat prin vocea lui Sorin Roșca Stănescu nemulțumirea față de cutezanța DNA, care ar fi încercat să-i strice concediul, și a preferat ca hotărărea privind noua nominalizare să fie luată fix înaintea ultimei zile de interimat, astfel încât să nu își strice programul de vacanță.

Numai Crin Antonescu ştie câte amintiri plăcute și instantanee de vacanță i-au rămas din acest concediu prelungit. Când ești însă om politic, președinte de partid și ai pretenția să ocupi cea mai înaltă funcție în stat nu îți poți permite nici două zile de relaxare, darămite două luni!

Ceea ce Antonescu s-ar putea să constate pe propria piele bronzată de soarele Antalyei când va binevoi, în sfârșit, să ia avionul înapoi spre casă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
22 aug, 2013
ala
normal, doar e un ratat ! Nu se vede dupa fata de alcoolic si dupa cv -ul fara nicio realizare?! Stiti ce-i amuzant ? Ca ratatul asta are o pagina in Wikipedia, iar cel care i-a facut-o, in disperare ca nu poate trece in ea nicio realizare a pres-ului Senatului, a mentionat ... premiul I pe care l-a luat antonescu in ... liceu la Olimpiada nationala de istorie ! Realizarea scolara din copilaria antonescului este anulata total de dubla repetentie din facultate , de incompetenta lui ca profesor de istorie si de submediocra "cariera" politica. Daca este amuzant ce scrie in Wiki despre antonescu, in schimb este cum nu se poate mai nefast pentru Romania ca un astfel de ratat a ajuns intr-o functie atat de importanta si aspira sa o inhate, cu voturile imbecililor si analfabetilor, si pe cea mai inalta, cea de presedinte.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ