Crin Antonescu: Rezultatul alegerilor din Germania nu este o surpriză
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat luni că rezultatul alegerilor din Germania nu îl surprinde, argumentând că în ultimii ani Germania a devenit 'liderul de facto' al Uniunii Europene şi a rezistat în contextul crizei economice, cele două atuuri ale Angelei Merkel.
'Pentru mine, cel puţin, rezultatul alegerilor din Germania nu este o surpriză. În timpul celui de-al doilea mandat al cancelarului Merkel, cu Germania s-au întâmplat două lucruri esenţiale: pe de-o parte, în vreme ce toate ţările UE au fost puternic zdruncinate de criză, Germania a parcurs foarte bine această criză şi este pe creştere la toţi indicatorii semnificativi, economici în principal. Al doilea lucru care s-a petrecut este că Germania a devenit, în mod evident, liderul de facto al Uniunii Europene. Când oferi unei naţiuni două lucruri ca acestea, este absolut normal să primeşti încredere în continuare', a spus Antonescu.
Crin Antonescu a explicat că, în opinia sa, rezultatul 'sub aşteptări' atât al liberalilor germani, cât şi al social-democraţilor poate fi explicat printr-un profil foarte scăzut al acestora - unii alături de Uniunea Creştin-Democrată la guvernare, ceilalţi chiar în opoziţie.
'Liberalii au avut două probleme majore. Una e privitoare la conducere. Apoi, nu au reuşit să îşi asume pe agenda guvernării temele cu care, în urmă cu patru ani de zile, obţineau un scor atât de bun', a adăugat preşedintele Senatului.