Crin Antonescu riscă să compromită dezbaterea pe Constituție

| 06 feb, 2014

Caii mari politici pe care încălecase Crin Antonescu cu un an în urmă s-au cam pierdut în bălăriile și ezitările în care se complace liderul PNL. Să ne reamintim doar starea de așteptare enormă creeată de acesta la nivelul electoratului responsabil pentru rezultatul excepțional obținut de USL în 2012.

Orice s-ar spune acum, Crin Antonescu s-a descurcat onorabil ca președinte interimar al României și asta nu numai pentru că termenul de comparație era un Băsescu bizar, asediat precum un interlop oarecare, într-un garaj. Președintele PNL a simțit atunci instinctiv că moderația este calea optimă de urmat sau, poate, era comunicarea mai bună la vârf, în USL? Greu de spus, acum. Cert este că Antonescu a făcut figură bună ca președinte și nu s-a pripit la măsuri care să pună gaz pe focul propagandei cretinoide a „loviturii de stat parlamentare”. Românii au avut o adevărată demonstrație că, iată, se poate și fără Băsescu, dar mai ales altfel. Dacă privim cu luciditate maximă realitatea politică, nu putem să ignorăm că - un vestigiu de latinitate, pesemne - românii au tendința să accepte mai ușor figura unui pater patriae, un personaj care să le întărească ideea de echilibru și cumpătare. Acționând cu această moderație, Antonescu l-a văduvit practic pe Băsescu de posibilitatea de a anula și modifica măsurile luate pe durata intermatului. Din punctul de vedere al USL, câștigul a fost cât se poate de palpabil, nu numai partenerii externi dar și întreaga națiune a căpătat termenul de comparație absolut necesar la stilul smucit și bezmetic de conducere specific președintelui Băsescu.

Faptul că Antonescu a ieșit din acest interimat fără să se șifoneze a fost unul îmbucurător, la care s-a mai adăugat în mod evident și poziționarea sa ulterioară, de artizan al noii Constituții. Iată, părea să le transmită acesta un mesaj implicit tuturor românilor: chiar dacă a trebuit să renunț temporar la rolul de părinte al națiunii, îmi rezerv rolul extrem de important de părinte al Constituției.

Premise pozitive, deci, cât cuprinde... Ceea ce ne aduce la realitatea prezentă, dezamăgitoare. A știut Antonescu să-și valorifice poziția demnă de invidiat de anul trecut, de părinte al unei noi ordini constituționale? Răspunsul este întristător. Constituția, ca subiect, nu mai este la ordinea zilei. Miza politică a acestei noi ordini constituționale, traduse prin afirmația politică a USL ”noi suntem altfel!” a fost aruncată în derizoriu chiar de către Crin Antonescu. Activitatea acestuia în slujba noului construct constituțional a oscilat haotic între delăsare, neglijență și chiar atacuri directe, atunci când opinia publică constata tendința de apropiere a acestuia de adversarul Băsescu, concomitent cu impresia jenantă că liderul liberal nu mai dorește să fie președintele echilibrat, reprezentativ și mediator al unei republici parlamentare. Prea multe declarații negândite dar făcute de Antonescu au speriat exact acea parte a electoratului deprinsă să ignore superficiile scandalului politic și să aprofundeze detaliile cu adevărat importante, structurale, care contează. A vrut Antonescu să schimbe calimera republicii parlamentare, ”fericindu-i” pe români cu încă un președinte ”jucător”? Nu vom putea spune niciodată cu siguranță, dar suspiciunea va rămâne mereu, căci în cazul lui Crin Antonescu e greu de spus cât este sabotaj, cât este delăsare și incapacitatea de comunicare reală și eficientă a schimbărilor care se fac în Constituția României. Ori, dacă nu el, care este prima și cea mai importantă voce pe subiect, atunci cine să le explice cât mai clar românilor ce se schimbă, de ce schimbă și mai ales de ce este important ca ei să susțină la urne acest nou proiect constituțional.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

8 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
06 feb, 2014
cantautor
AMR 10 luni
Traian Basescu este deja amintire. Daca urmatorul presedinte va fi mai bun, vom vedea. Băsescu a facut greseli destule, avem cu ce compara.
06 feb, 2014
Marian Dumitrache
ai ca de fiecare data,dreptate...
asta am vrut sa reliefez si eu..
multumesc anticipat pentru aprecieri..
Marian
06 feb, 2014
cantautor
"Cert este că Antonescu a făcut figură bună ca președinte și nu s-a pripit la măsuri care să pună gaz pe focul propagandei cretinoide a „loviturii de stat parlamentare”.
Ai dreptate,Antonescu a fost inteligent..
Daca punea mai mult gaz,se incendia singur...
Dar nu e timpul pierdut...
06 feb, 2014
manuela
Buna ziua, din cate stiu eu, in perioada in care a fost presedinte,Antonescu s-a descurcat 'onorabil' pentru ca a fost plecat de doua ori in concediu. Iar faimoasa lui Constitutie e intr-o nebuloasa, caci nimemi nu stie clar daca a nu avea un presedinte jucator, nu cumva a ajuns sinonim cu a avea un paresedinte de paie...
06 feb, 2014
Cash
Mai asa zis ziarist!Cum poti sa scrii asemenea ineptii:"nivelul electoratului RESPONSABIL pentru rezultatul exceptional obtinut de USL in 2012".Votul din 2012 a fost un vot negativ dat PDL pentru taierea salariilor(de pensii nu s-au atins)la care USL nu a avut nici-o contributie decat ca a fost pe listele electorale...
Cum poti sa scrii tampenii ca:"Crin Antonescu s-a descurcat onorabil ca presedinte interimar" cand el a incalcat Constitutia de nenumarate ori participand la adunari de partid USL stiindu-se ca presedintele nu are voie sa participle la adunari de partid nefacand parte din niciun partid politic...Si multe alte tampenii pe care le scrii.Nu te gandesti ca daca lingi prea tare in fund USL,care va dispare,pana la urma,o sa ramai fara paine?Cautati si voi sa fiti "ZIARISTI"si sa priviti lucrurile corect si impartial.Sau este prea greu sau nu va mai platesc astia?
06 feb, 2014
Ioan
Repetenti presedinti
Cine este autorul acestui articol este un cretinoid. Cum poti aprecia activitatea unui repetent la scoala dar si in politica. Nu are ce cauta in pozitia pe care o detine. Este sustinut artificial de PSD pentru a-l lovi in plin pe Basescu cu majoritatea formata. Prostimea s-a trezit. Nu mai incercati sa-i adormiti din nou. Nu mai tine. Adio USL!...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ