Crin isi blindeaza partidul cu cozile de topor ale lui Basescu
Ca un ritual de consfințire a eșecului său politic, pe cale de a fi confirmat și din punct de vedere electoral, Crin Antonescu dă în propriul partid ca surdul în clopote.
De parcă nu ar fi făcut pagubă destulă cauzei liberale prin îndepărtarea liderilor de marcă, eliminați sau trași pe linie moartă în PNL, Crin Antonescu își desăvârșește opera: peste tot de unde a smuls un liberal adevărat, plantează în loc o coadă de topor, din soiul cel mai rău, băsist. Bine, trebuie admis că nici până acum PNL nu era format numai din liberali trup și suflet, erau mulți veniți la conjunctură, ca să nu spunem de pedeliști sub acoperire. Dar parcă niciodată nu s-a mers cu înfiltrarea atât de departe precum în cazul intenției de cooptare a Aspaziei Cojocaru. Crin Antonescu a tot combătut împotriva lui Traian Băsescu, până a întors armele, la începutul anului acesta. Imediat după a refuzat să admită atât înțelegeri cât și alianțe secrete cu fostul adversar, deși realitatea îl contrazicea mai la tot pasul. Discursul liberalului era adeseori doar o copie la virgulă a atacurilor lui Traian Băsescu la adresa celor rămași în USL: aceleași teme, același stil, aceleași formulări.
Întrebat de presă și apostrofat de adversari, Crin Antonescu nu a admis niciodată cinstit, sincer această realitate. Conform opiniei acestuia, lipsa atacurilor la Băsescu se justifică prin faptul că președintele a devenit între timp... inofensiv. Celelalte semne acuzatoare, ce trădau alianța evidentă cu autocraticul președinte, Antonescu le-a concediat ca fiind simple coincidențe. Suntem curioși, acum ce va mai spune? În partidul din care au plecat seniorii și membrii importanți, vin pionii supuși ai lui Băsescu. Pleacă un Chiliman, un Tăriceanu, un Ilieșiu și un Diaconu, vine Aspazia...
Pe când Zegrean, pe când o fuziunea sinucigașă cu PDL, mult-așteptată de Frunzăverde? Sau măcar o alianță de ultim moment și mare angajament cu Sforțarea Civică a lui MRU? Căci, cooptarea pe ultima sută de metri a Aspaziei Cojocaru în partid este dovada finală a colaborării dintre PNL-ul lui Crin Antonescu şi Băsescu, o monumentală recunoaștere a faptului că Antonescu a renunţat complet la lupta cu Băsescu.
Evoluția întristătoare a PNL trimite la o vorbă amară, aruncată adeseori cu obidă, peste umăr, prin satele României: ce câine ai fost și ce javră ai ajuns...
Ştirile orei
ar putea fi valabila si pentru tine oare:ce "vitica" ai fost si ce "vaca" ai ajuns?
evident,animalele cu pricina n-au nici o vina..
voi ,virtualii ziaristi condusi de Sultanescu,neexistand,nu aveti de ce va supara...
nu este chiar filozofie simpla,este chiar capodopera..