Crin: Nu voi candida la preşedinţie, dar dacă se ajunge la concluzia că trebuie voi accepta candidatura
Fostul presedinte liberal Crin Antonescu a declarat, joi seara, la emisiunea "Jocuri de Putere" de pe Realitatea TV, ca nu doreste sa candideze la prezidentiale, dar recunoaste insa ca daca oamenii din partid i-o cer si sondajele il indica favorit ar accepta sa candideze pentru Cotroceni.
Principalele declaraţii ale lui Crin Antonescu:
- Nu (nu mă înscriu în cursa pentru președinția PNL, n.red.). Altfel nu demisionam. Eu am asigurată prezența de drept în cadrul BPC în calitate de fost președinte al partidului.
- Nu (pentru președinția României, n.red.). Asta nu e decizie pe care o iau, eu nu pot împiedica pe nimeni, dar de asemenea eu nu insist. Ceea ce am spus din capul locului, am spus limpede, nu doresc să candidez. Consider că trebuie căutată o variantă cu mai multe șanse. Dar în urma unor discuții care au apărut, de genul că m-am înțeles cu cineva să nu candidez, că m-a șantajat cineva, am spus că nimic în afară de propria mea opțiune nu mă împiedica să candidez, dar am spus că dacă în urma unor cercetări se va ajunge la concluzia că trebuie să candidez, eu nu mă dau în lături. Dacă, ceea ce nu cred, dacă se ajunge la o asemenea situație.... Dacă va fi vorba de un alt candidat, nu voi fi deloc spectator la această bătălie. O să fie o bătălie între baroni și pietoni.
- După părerea mea, o decizie rapidă în acest sens (a desemnării candidatului la Președinție, n.red.) trebuie luată. Trebuie începute aceste cercetări, aceste evaluări și totuși, dacă e vorba de.... ca să fiu foarte sincer, eu nu cred că e nevoie de foarte multe sondaje. Cu tot respectul pentru domnul Predoiu, întrebarea este dacă este Klaus Iohannis sau sunt eu. Dacă domnul Iohannis e hotărât, dacă PNL îl susține, presupun că PDL nu va avea multe de obiectat, atunci se face o strategie. Una e să faci o strategie pentru un om nou, alta e să o faci pentru mine. Nu știu dacă la Congres acum, PNL trebuie să ia o decizie, dar a doua zi...
- Chiar nu cred în ipoteza în care PSD va alinia alt candidat decât Victor Ponta. Eu nu cred în ipotezele cu independenți, nu cred în ipoteza Mugur Isărescu, George Maior, Sorin Oprescu. Poate Ioan Rus? Eu îl văd mai degrabă premier.
- Dacă voi fi sau nu candidat, nu e decizia mea. Eu cred că se supralicitează cu acest duel din finalul campaniei electorale, până acolo, dacă el va avea loc. Eu nu văd din dreapta cine ar putea avea ceva ireconciliabil cu Klaus Iohannis. Dar mai e nevoie și de o anumită efervescență.