Cristi Borcea şi Becali, TRIMIŞI ÎN JUDECATĂ în Belgia pentru spălare de bani
Ioan Becali și Cristi Borcea se află în închisoare, unde își ispășesc pedepsele primite în Dosarul Transferurilor. Cu toate acestea, în prezent cei trei sunt cercetați, alături de Liviu Ciobotariu, de tribunalul corecțional din orașul belgian Liege, pentru spălare de bani, fals și uz de fals.
Printre cei trimişi miercuri în faţa instanței se numără în jur de 30 de persoane, foşti oficiali ai lui Standard Liege, agenţi de jucători, fotbalişti şi persoane juridice. Ancheta a început în urmă cu zece ani.
Justiţia belgiană a anchetat de mai mulţi ani transferul fostului fotbalist Liviu Ciobotariu la Standard Liege. Acesta a semnat în anul 2000 cu echipa belgiană, venind de la Dinamo. Printre cei implicaţi în transferul său au fost impresarul Ioan Becali şiCristian Borcea, ultimul aflat atunci în conducerea clubului Dinamo.
Ancheta îl vizează mai ales pe Luciano D'Onofrio, fost agent de jucători şi fost conducător al lui Standard Liege. În anul 2011, acesta a fost inculpat de justiţia belgiană, în principal pentru spălare de bani. În 2007, justiţia din Franţa l-a condamnat la doi ani de închisoare, dintre care 6 luni cu executare (pe care nu le-a efectuat), în cadrul afacerii de transferuri suspecte de laOlympique Marseille.