Cristian Adomniţei a fost pus sub control judiciar
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, va fi cercetat sub control judiciar, în dosarul în care este suspectat pentru favorizarea făptuitorului și fals intelectual. Decizia Curții de Apel Iași este definitivă.
Judecătorii au hotărât însă că acesta nu va putea să își exercite profesia și să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta de care este acuzat, prin urmare el nu va putea reveni la șefia Consiliului Județean, de unde este suspendat.
Magistrații Curții de Apel Iaşi au decis să revoce și intedicția de a părăsi țara pe care o stabilise în primul termen Tribunalul Iași, Cristian Adomniței putând părăsi teritoriul țării pe perioada cercetării sale sub control judiciar.
Adomniţei a primit și interdicția de a se apropia sau de a comunica direct sau indirect cu inculpații din dosar - Carmen Irimescu, Teodora Jinga, angajatele CJ Iași, și Letiția Popa, care deține firma LASER CO SRL, dar nici cu ceilalți suspecți sau martori din dosar.
În cazul în care președintele CJ Iași nu respectă interdicțiile impuse de către instanță, controlul judiciar poate fi înlocuit cu o măsură preventivă mai aspră.
În 19 mai, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a fost suspendat din funcţie, printr-un ordin al prefectului judeţului Iaşi, Dan Cârlan, pe durata cât acesta este arestat la domiciliu.