Cristian Diaconescu: Voi continua proiectul politic care va da viitorul preşedinte al României în anul 2024

| 24 mar, 20:41

 

Cristian Diaconescu a precizat joi, după ce noul lider al PMP Eugen Tomac a anunţat excluderea sa din partid, că va continua „proiectul politic care va da viitorul preşedinte al României în anul 2024”.

 

 

„Bună ziua dragi români, Vă asigur pe toţi, colegi din Partidul Mişcarea Populară, oameni puternici şi adevăraţi, că voi continua proiectul politic care va da viitorul preşedinte al României în anul 2024. Acest mesaj este adresat unor impostori politici, ajunşi vremelnic în poziţii, din care negociază ca la piaţă distrugerea Partidului Mişcarea Populară. Domnule Eugen Tomac, luni de zile v-am stat la dispoziţie pentru a dialoga şi pentru a găsi formule de compromis în aşa fel încât să nu aruncăm Partidul Mişcarea Populară, munca a mii de oameni, la coşul de gunoi al istoriei! Ai ales varianta să rostogoleşti cuvinte la adresa mea inacceptabile din punctul de vedere al moralei politice şi a decenţei interumane! Nu ai făcut decât să-ţi arăţi neputinţa!
Aţi încercat să nenorociţi un proiect, singura variantă viabilă pe partea dreaptă, Partidul Mişcarea Populară! Cine a dat comanda?! Foarte curând opinia publică din România va afla!!”, a scris Cristian Diaconescu, joi pe Facebook.
El a adăugat că singura atitudine şi argument al lui Eugen Tomac este cel de intimidare a colegilor din PMP şi a şefilor de organizaţii.
„Azi, când vedeţi că legea este doar de partea noastră, singura atitudine şi unicul argument pe care le aveţi în vedere sunt acelea care ţin de intimidare, a mea, a colegilor, a şefilor de organizaţii care nu s-au asociat proiectului prin care aţi dorit distrugerea acestui partid, a aleşilor locali care zilnic sunt ameninţaţi cu pierderea funcţiilor pe care le-au dobândit prin meritele lor pentru că au convins comunităţile în ceea ce priveşte valoarea Partidului Mişcarea Populara la nivel local şi central. Modalitatea de adresare a dumneavoastră şi a acoliţilor dumneavoastră a făcut ca în trecut Partidul Mişcarea Populară să rămână premeditat, reţineţi premeditat în afara Parlamentului României, iar azi să pretindeţi un nou început plecând de la marja de eroare în care se afla Partidul Mişcarea Populară, de 1%. Informaţi vă rog opinia publică şi pe colegii noştri unde se află astăzi PMP. Azi este un moment important. Din foarte multe puncte de vedere România este ameninţată iar criza economică este cât se poate de evidentă şi începând cu luna aprilie ne apropiem de recesiune”, a mai explicat Diaconescu.
Acesta a mai spus că PMP are destui oameni profesionişti care au capacitatea să ducă acest proiect politic mai departe.
„Partidul Mişcarea Populară, are suficienţi oameni profesionişti cu abilitaţi să ducă proiectul pentru ţară mai departe. În ceea ce vă priveşte domnule Eugen Tomac, vă asigur că vă accept demisia în orice moment s-ar produce aceasta. În ceea ce mă priveşte, vă asigur pe toţi, colegi din Partidul Mişcarea Populară, oameni puternici şi adevăraţi, că voi continua proiectul politic care va da viitorul preşedinte al României în anul 2024”, a conchis Diaconescu.

 

Tag-uri: Eugen Tomac, PMP
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ