Cristian Diaconescu vorbește de interlopi în casa spânzuratului
Traseistul Cristian Diaconescu, actualmente preocupat să salveze aparențele conform cărora PMP ar avea candidat la prezidențiale, altul decât Elena Udrea, s-a transformat într-un caz special de izolare în interiorul partidului.
De când și-a asumat pe față conducerea partidului-poșetă, Udrea nu mai vrea în ruptul capului să mai repete erorile și ezitările trecutului, când periodic Traian Băsescu părea să descopere câte o nouă ”speranță a dreptei”, numai bună pentru Cotroceni, ba în persoana umilului Boc, ba a lui Crin Antonescu și, mai nou, a lui Klaus Iohannis.
Așa că șefa popularilor îl ține în izolare și pe o lesă cât se poate de scurtă pe ”candidatul” Diaconescu, din ce în ce mai mulți, din partid și din afara acestuia, remarcând animozitatea dintre cei doi. Practic, în acest moment numai fostul ministru de Externe mai crede în povestea propriei sale candidaturi pentru Cotroceni, motiv pentru care, periodic, își mai aduce aminte că trebuie să declare oareșice, una-alta, pentru presă.
Cum se potrivesc cu realitatea astfel de comunicate, scăpate de sub clopotul de sticlă sub care își îndură Cristian Diaconescu izolarea, s-a văzut de curând. Amestecând într-un efort de geniu români și maghiari deopotrivă, Diaconesc a ținut morțiș să demonstreze națiunii că este complet lăsat de izbeliște de partid, fără consiliere pe comunicare, fără echipă de campanie, fără un sfat măcar. Altfel nu ne explicăm gafa lui Diaconescu, căci și cel mai ageamiu consilier i-ar fi putut ”pieptăna” un pic discursul însăilat alandala, eliminând din verbiajul dezertorului social-democrat măcar referirile absolut jenante la clanurile interlope... Căci e chiar prea de tot să acuzi guvernul că guvernează, prin astfel de metafore căznite, când tu reprezinți -fie și la plezneală – partidul de suflet al unuia ca Traian Băsescu, care refuză cu obstinație să-și prezinte demisia după toată mizeria și implicarea în scandalul clanului Berceanu.Cu asemenea lipsă de tact și inspirație în ale retoricii, chiar ne întrebăm cum s-a descurcat Diaconescu în poziția pretențioasă ocupată la Externe...
Ştirile orei
dle Sultanescu,minunata analiza...
hai la casierie...
Ghita