Cristian Ghinea, după ce a fost numit ”ministrul zero” de către PSD: Fie încearcă să facă glume, fie nu au simţul ridicolului
Ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, afirmă, vineri, referindu-se la faptul că PSD l-a numit ”ministrul zero”, că social-democraţii ”fie încearcă să facă glume, fie nu au simţul ridicolului”. Ministrul prezintă situaţia banilor europeni care susţine că au intrat în ţară de la începutul anului.
”Cei de la PSD fie încearcă să facă glume, fie nu au simţul ridicolului. Alaltăieri, PSD mă soma să acord 10% din PNRR pentru educaţie după ce acordasem deja 12%. Azi, PSD spune că nu au intrat deloc bani europeni în ţară, în 2021. Acest tabel arată adevărul faptic. Sunt date publice, pare că printre "specialiştii" de la PSD nu se găseşte nimeni care să ştie să citească un Excel”, a scris, vineri, pe Facebook, Cristian Ghinea, alături de o situaţie a fndurilor rambursate de Comisia Europeană României.
Ministrul afirmă că, ”dacă PSD se referă la Exerciţiul financiar 2021 – 2027, sigur e un banc de la Radio Erevan”.
”Banii nu s-au luat pentru că încă nu se dau. Regulamentele europene nu au fost aprobate , nicio ţară din UE nu a finalizat Programele Operaţionale. Domnule Ciolacu, fac din nou apel la un dialog de substanţă dacă vreţi să vorbim de fonduri europene”, a mai scris Ghinea, potrivit News.ro.
Reprezentanţii PSD susţin că România are "0 euro pe 2021 de la Comisia Europeană", afirmând că ministrul "Zero" Ghinea "a fost aşa de preocupat să repare eşecul PNRR că a uitat de fondurile europene obişnuite".
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x