Cristian Preda: Am venit să mă apăr, am venit de asemenea să acuz conducerea PDL
Europarlamentarul Partidului Democrat Liberal Cristian Preda a declarat luni că a venit la şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului pentru a se apăra, el precizând că vrea să acuze conducerea formaţiunii de nerespectarea statutului.
"N-am fost invitat, însă am venit să mă apăr pentru că peste tot acolo unde eşti acuzat ai dreptul la apărare, doar în regimurile totalitare nu se respectă acest drept. Am venit să mă apăr, am venit de asemenea să acuz în faţa conducerii partidului, în BPN, responsabilii partidului nostru care refuză să aplice statutul. Dacă e de găsit cineva vinovat pentru starea de lucruri din acest moment, acela e preşedintele partidului Vasile Blaga pentru că refuză să aplice dispoziţia din statut care îi cere să constituie un Guvern din umbră ca principal instrument de opoziţie. Am auzit acum că a cerut să se facă la toamnă, nu putem să amânăm intrarea în opoziţie luni şi ani în şir, le voi spune colegilor mei din BPN că sunt vinovaţi pentru că acuzaţiile lansate public la adresa unor foşti miniştri, precum Daniel Funeriu şi Teodor Baconschi, au forţat plecarea acestora din partid. E o pierdere pentru partid. Eu nu am nimic cu PDL, am cu această conducere care vrea să provoace daune partidului care trebuie să facă în acest moment opoziţie pentru a nu lăsa ţara pe mâna USL", a declarat Preda, care a venit la şedinţa Biroului Permanent Naţional al PDL.
El a adăugat că nu are de gând să-şi dea demisia şi că se va bate pentru respectarea regulilor.
Biroul Permanent Naţional al Partidului Democrat Liberal va lua în discuţie, în şedinţa de luni, aplicarea unei posibile sancţiuni în cazul europarlamentarului Cristian Preda, a declarat liderul democrat-liberalilor Vasile Blaga înainte de reuniune.