Cristian Sima, despre corupţia din România: Politicienii luau taxă de 10%

"Nu cred că mai există vreun cetățean cu scaun la cap care să creadă că există vreo instituție a statului neatinsă de corupție. De la Parlament, Președinție, Justiție, Servicii, Presă, Biserică sau Armată și până la cel mai mai mic organism statal de reglementare sau verificare, peste tot există metastaze, mai mici sau mai mari ale cancerului corupției care se tot dezvoltă de 25 de ani, sub privirile noastre, cu îngăduința noastră și mai ales în fața resemnării noastre", scrie Sima.

Citeşte şi: Brokerul "fugar", Cristian Sima, a dat lovitura pe bursă: profit de peste 100.000 de franci elveţieni

Umil, foarte umil, fără a crede că dețin suficiente informații pentru a contura perfect adevărata stare de lucruri din societatea românească, voi încerca să fac o analiză a sinapselor și a neuronilor cei mai importanți din fenomenul comisioanelor și al para-ndărăturilor în afacerile cu statul.

După 1990, am asistat la un boom al economiei de piață prin nașterea a zeci de mii de afaceri private. Din păcate, selecția naturală nu a funcționat corect, pentru că singurele societăți care au reușit să prospere și să crească, uneori disproporționat într-o așa scurtă perioadă, au fost doar acelea care au beneficiat de contracte cu statul. Până și cei care au avut succes în afaceri private cu privați jinduiau la o mică afacere cu statul.

Cu statul, nu puteai să pierzi, riscul era zero, statul pierdea mereu și asta făcea diferența.

Sinapsele au fost create profesionist și unse cu atenție în perioada 2000-2004. Acesta este și logica pentru care Năstase a fost atât de apreciat de mediul de afaceri. Totul era de dinainte stabilit și sistemul funcționa perfect. O să vă explic cum funcționa în IT și metalurgie, pentru că de acolo am cele mai multe informații. Să presupunem că Ministerul Educației vrea să-și doteze școlile cu hard și soft într-un program agreat unanim, și de beneficiar, și de furnizori. Ministerul Educației stabilește bugetul, atât, doar cifra ce va fi cheltuită. Cu această cifră în mână, liderul consorțiului, de obicei un executiv de la o multinațională americană, în cazul nostru rudă prin alianță cu Președintele Bush Jr., face caietele de sarcini. Este esențial ca cei ce vor câștiga licitatia să facă și caietele de sarcini. Ei vor hotărî de ce are nevoie școala românească, evident în funcție de ce au ei de vânzare, adică materialele nevandabile, uzate moral, resturile din producțiile mai vechi. În plus, caietele de sarcini trebuie să aibă niște cerințe imposibil de îndeplinit de concurență, adică de alte multinaționale care ar dori să le strice afacerile. Numai că statul român e un prost platnic, el plătește târziu și există riscuri de devalorizare, multinaționalele nu acceptă așa ceva, ele vând cu banii înainte, ca la curve.

Politicienii, în perioada 2000-2004, aveau taxă de 10%, dar doreau doar bani la pungă. După câștigarea licitației și livrarea mărfurilor, statul plătind greu, anumiți decidenți trebuiau unși pentru “a da drumul la bani“, cum se spunea în jargon. Deci, dintr-o licitatie de 100 de milioane, 10 rămâneau la factorul politic, iar marfa achiziționată nu costa mai mult de 50 și era și depășită moral. În schimb, contractele din IT aveau avantajul că mai creau ceva plusvaloare pentru actorii principali, că doar existau consumabile la hard și licențele de la soft… , scrie Cristian Sima.