Cristian Tudor Popescu, despre adevărata problemă a UNATC. De ce nu susține pe nimeni

Cristian Tudor Popescu scrie, într-un editorial publicat pe gândul.info, că nu a vrut să se implice "în batracomiomahia care zgâlţâie acum instituţia. Motivul a fost simplu: nu am pe cine să susţin".

CTP subliniază că pe de-o parte sunt "profesorii 'bătrâni', cu state vechi, şi grase, state de salariu, între care prea mulţi pe cât de incompetenţi, pe atât de resentimentari şi lacomi – oameni care n-ar fi supravieţuit o singură zi fără banii de la stat, într-un mediu concurenţial" și de cealaltă "'tineri' profesori bolşevici, acţionând cu o intoleranţă feroce sub lozinca 'Cine nu e cu noi, e împotriva noastră', foarte capabili la capitolele agitaţie, diversiune, intoxicare, provocare, din manualul de manipulare media".

Care este adevărata problemă a UNATC

Jurnalistul susține că problema fundamentală a facultății este: "Facultatea de Film a UNATC funcţionează pentru profesori, nu pentru studenţi".

"Totul începe de la numărul de studenţi. A fost mărit artificial, nu în beneficiul tinerilor, care sunt pregătiţi astfel, mulţi dintre ei, să ajungă şomeri de lux sau să facă orice altceva decât film, ci pentru ca domnii profesori să aibă, în regim de universitate, nu de institut, lefuri cât mai mari. La secţia Regie, de pildă, 7 studenţi ar fi o cifră de bun-simţ şi eficientă – dar sunt peste 20 pe serie. La CAV 'lanterna roşie' a trenului facultăţii, nici 1 la sută nu ajung să-şi câştige existenţa ca scenarişti sau critici de film; dacă apucă un post de copywriter într-o agenţie de publicitate sunt super norocoşi", a adăugat CT Popescu.

Lupta, pentru ca profesorii să înțeleagă că studenții sunt textul, nu pretextul

CTP  subliniază că-i înțelege pe studenții care "sar acum cu demonstrații în favoarea falşilor profeţi ai revoluţiei în UNATC", "dar dacă tot s-au hotărât să lupte, ar trebui s-o facă nu pentru o persoană, o problemă artificială sau din plăcerea de a striga hipstereşte, ci pentru ca profesorii din Facultatea de Film să înţeleagă că studenţii sunt textul - şi nu pretextul ca domniile lor să-şi scrie titlurile şi numele pe plăcuţe metalice bătute în pereţii parcelelor din curtea interioară unde îşi odihnesc maşinile".

"Nu încetez să mă mir cum de n-a simţit nevoia niciun tânăr cineast de pe-aici să pună într-un filmuleţ grotescomic parcarea asta", a conchis CTP.