Cristian Tudor Popescu, despre revoluția cătușelor: E vorba de mult mai mult decât două brăţări metalice cu lanț

| 29 apr, 19:48

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu scrie în cel mai recent editorial al său că de o bună bucată de timp în România are loc o revoluție, revoluția cătușelor. În comparație cu cea din ’89, cea de acum nu e făcută de popor, ci de o structură a statului, Justiția.

"De bună vreme încoace, are loc în România o revoluţie. Spre deosebire de cea din `89, revoluţia actuală e făcută nu direct de popor, ci de o structură a statului, Justiţia, puternic susţinută de cetăţeni, după cum arată sondajele în care DNA aproape a depăşit Biserica în încrederea românilor.

Orice revoluţie provoacă o contrarevoluţie. Cei care se opun acum pe toate căile revoluţiei cătuşelor sunt reprezentanţii sau urmaşii bine dresaţi ai aliaţilor lui Ceauşescu din `89. Printre ei, zisa Biserică – în ultimele zile ale regimului Ceauşescu, şeful BOR, Teoctist, îi afurisea public pe manifestanţii anticomunişti din Timişoara.

Citeşte şi: CTP: Biserica e luată ca aliat în acest moment în încercarea de a opri revoluția împotriva satanei DNA

Iar acum, religia îmbisericită, cea mai reacţionar-conservatoare structură a societăţii, e nădejdea firească a noii nomenclaturi, aflată în restrişte", scrie CTP în gândul.

Căci toate personajele încătuşate, nota bene, de poliţie, nu de DNA, şi aflate în puşcărie, în arest preventiv, arest la domiciliu, control judiciar sunt membri ai unei „elite”, plini de bani, palate, pământuri, maşini de lux, ţoale, tablouri şi genţi de zeci de mii de euro – echivalentul la pătrat al nomenclaturii comunisto-securiste cu vile în Primăverii, congelatoare burduşite cu carne şi beciuri pline de baxuri cu whisky, cafea şi kent. Şi plini de tot atâta dispreţ la adresa fraierilor care trăiesc din leafă.

Miza tuturor declaraţiilor şi acţiunilor anticătuşe nu sunt cătuşele. E vorba de a frâna cu orice preţ asaltul Justiţiei. De a discredita procurorii anticorupţie în ochii publicului, care prea îi sprijină. Și dacă e să vorbim despre justeţea purtării lor de către inculpaţi, cred că ea este perfect demonstrabilă în cazul arestului. Un ins ajunge în arest preventiv numai în urma unei hotărâri judecătoreşti, nu prin voinţa procurorilor. Deci, Justiţia se pronunţă într-o primă instanţă, constatând că acuzaţiile împotriva respectivului au o potenţialitate considerabilă de a fi confirmate.

În urma unei astfel de sentinţe, fireşte, contestabilă, apelabilă, reversibilă, insul în cauză nu mai este la fel ca un cetăţean oarecare în faţa Justiţiei. Nu a fost declarat vinovat, dar e mai puţin prezumat a fi nevinovat. Starea de arest se instituie din momentul comunicării hotărârii instanţei şi este continuă: în închisoare ea se realizează prin uşi zăvorâte şi zăbrele, în afara închisorii, prin cătuşe.

Dar nu filozofia dreptului îi preocupă pe nomenclaturiştii guşaţi. Problema lor e ştirbirea prin portul cătuşelor a haloului de intangibilitate asigurat de milioanele de euro acestor „aristocraţi” ai lăcomiei nesfârşite şi neamprostiei. În ochii reţelelor politico-interlope din care fac parte, în arest şi cu cătuşe nu mai arată aşa de mari şi tari, de unde şi denunţurile în avalanşă.
E vorba de mult mai mult decât două brăţări metalice cu lanţ", conchide CTP.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
07 mai, 11:52
Cezara
Nu exista femei perfecte cum nici barbati perfectinu sunt.
Cea mai noua oferta de lucru! Foarte multi oameni s-au convins de seriozitateanoastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! sellectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ