CRISTOIU: Liberalii se bucură că Dragnea va fi condamnat, deși au participat și ei la fraudarea Referendumului
Reacția lui Ion Cristoiu vine ca urmare a anunțului Înaltei Curți de Casație și Justiție că sentința va fi pronunțată pe 6 mai.
"Cum procurorii au cerut închisoare cu executare pentru Liviu Dragnea, mulți politicieni și jurnaliști și-au exprimat public dorința ca liderul PSD să ajungă la închisoare", scrie Cristoiu pe blogul personal.
Pe de altă parte, acesta notează că în momentul în care "a fost dat publicității Rechizitoriul în Dosarul lui Liviu Dragnea, am intervenit în scris, dar și oral, pentru a denunța o făcătură. N-am nicio îndoială că prezența la Referendum a fost fraudată masiv de mașinăria USL de la vremea respectivă, altfel spus de PSD și PNL".
Jurnalistul a scris și argumentele pe care se bazează când face aceste afirmații.
Primul argument se leagă de rechizitoriul foarte scurt al lui Dragnea.
"Rechizitoriul se ocupă de Liviu Dragnea în doar 15 pagini, cele mai multe editoriale prost scrise. Restul de patru sute și ceva de pagini sunt dovezi ale felului în care s-a fraudat Referendumul de comisiile electorale locale din țară, cum ar fi de exemplu cea de la Suraia, din Vrancea. Nu există nici o probă din care să rezulte că membrii Comisiei de la Suraia au fost obligați de Liviu Dragnea sau măcar rugați să fraudeze Referendumul".
"Referendumul a fost fraudat după un mecanism simplu, valabil pentru toate alegerile postdecembriste: Președintele Consiliului Județean a zis primarilor să facă pe dracu-n patru și să iasă o prezență uriașă la vot. Acolo unde s-a fraudat Referendumul, vinovați sunt primarii USL de la vremea respectivă și președintele Consiliului județean, fie el PSD-ist sau PNL-ist", este al doilea argument al jurnalistului.
În privința fraudării gazetarul este de părere că "a fost o decizie luată de conducerea USL. Altfel spus, la fraudare au participat deopotrivă Victor Ponta și Crin Antonescu, dar și liderii PSD și PNL. Rechizitoriul se zbate să circumscrie vina fraudării la un singur om: Liviu Dragnea. Dar Victor Ponta? Dar Crin Antonescu? Dar ceilalți lideri USL? Ei n-au știut de fraudare? Ei n-au fost în țară în zilele respective?"
Cristoiu menționează că "liderii PNL pe stil vechi au denunțat acțiunea DNA ca fiind un abuz politic și au negat cu fermitate fraudarea Referendumului. Au trecut de la Rechizitoriu trei ani. Între timp, PNL s-a rupt de PSD și a fuzionat cu PDL. Cum rămâne cu fraudarea?".
Ştirile orei
Instruire gratuita oferita de firma, sub forma unor cursuri oferite prin mail.
Contract legal oferit din start!
O afacere in FRANCIZA ALTERNATIVA .
Fara a necesita cunostinte avansate IT.
Se lucreaza de acasa, part-time/full-time.
Minim 18 ani.
Fii propriul tau sef.
Cu perseverenta, poti obtine 300 Euro lunar sau chiar mai mult.
Pentru mai multe detail TRIMITE ‘’INFO’’ la adresa de email: [email protected]