Criza din Venezuela, fără sfârşit. Maduro, reales preşedinte după un scrutin contestat
Venezuela. Nicolas Maduro a fost reales duminică preşedinte al Venezuelei, informează Reuters, din sursă oficială. Procesul electoral a fost contestat atât în ţară, cât şi pe plan extern, transmit agenţiile de presă internaţionale.
Venezuela Potrivit comisiei electorale naţionale, prezenţa la urne a fost de 46,1%, faţă de 80% la precedentele alegeri prezidenţiale, din 2015. De data aceasta, principalele forţe de opoziţie au făcut apel la boicot.
Venezuela Datele oficiale anunţate de comisie arată că Maduro a obţinut 5,8 milioane de voturi, iar cel mai bine plasat adversar, Henri Falcon, 1,8 milioane; pe liste erau înscrişi aproximativ 20,5 milioane de alegători.
Venezuela Atât Falcon, cât şi un alt candidat, pastorul Javier Bertucci, au afirmat că nu recunosc rezultatele, deoarece au avut loc numeroase nereguli. Printre altele, în apropierea unor secţii de votare au fost amplasate circa 13.000 de standuri pro-guvernamentale. Cu scopul de a creşte participarea la vot - şi implicit legitimitatea alegerii lui Maduro - multe secţii şi-au prelungit programul după ora oficială de închidere.
Venezuela Nicolas Maduro a ajuns preşedinte în 2013, fără a fi ales, după moartea predecesorului său, Hugo Chavez, şi se proclamă continuator al doctrinei socialist-populiste cunoscute sub numele de "chavism". A fost ales printr-un scrutin extraordinar în 2015, iar în urma scrutinului de duminică, va dispune de un nou mandat prezidenţial, de data aceasta de 6 ani, începând din ianuarie 2019.
Pe plan internaţional, Statele Unite şi grupul de la Lima - o alianţă de 14 state din America Latină şi Caraibe - au anunţat dinainte că nu recunosc scrutinul, deoarece este nedemocratic; opoziţia venezueleană nu a avut posibilitatea de a înscrie un candidat unic cu şanse reale, din cauza termenului prea scurt în care au fost organizate alegerile anticipate.
Vineri, SUA au anunţat noi sancţiuni împotriva unor oficiali ai regimului de la Caracas, iar duminică, secretarul de stat american, Mike Pompeo, şi adjunctul acestuia, John Sullivan, au respins din nou legitimitatea procesului electoral. Pompeo a scris în reţeaua Twitter că "alegerile frauduloase nu rezolvă nimic", iar Sullivan a declarat la Buenos Aires, înaintea unei reuniuni a G20, că se vor discuta şi alte sancţiuni, posibil în domeniul petrolier, însă acestea trebuie să afecteze doar oficialii, nu şi poporul venezuelean.