CRIZA IMIGRANŢILOR. Trei migranţi afgani au fost PRINŞI că au intrat ILEGAL în România
CRIZA IMIGRANŢILOR. Trei cetățeni afgani au fost reținuți de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi, după ce au intrat ilegal în România, a anunțat, duminică, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră, Minodora Răcnea.
Potrivit acesteia, cei trei afgani, membri ai aceleiași familii, au fost depistați pe raza localității de frontieră Pomârla, având asupra lor două bagaje, însă fără documente de identitate.
'Cei trei, un bărbat, o femeie și un minor, au fost conduși la sediul sectorului pentru cercetări, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că aceștia sunt cetățeni afgani, care au trecut ilegal frontiera de stat dintre Ucraina și România, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei', a afirmat Răcnea. Ulterior, cetățenii afgani au fost predați autorităților de frontieră ucrainene.