CSAT a aprobat propunerile Ministerului Energiei privind îmbunătăţirea rezilienţei energetice a României

| 25 oct, 17:59

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a analizat şi aprobat, în şedinţa de marţi, propunerile Ministerului Energiei privind îmbunătăţirea rezilienţei energetice a României, astfel încât populaţia să fie protejată şi să fie asigurată continuitatea în aprovizionare cu energie electrică şi cu gaze naturale, în condiţiile unor preţuri care să nu-i împovăreze pe cetăţeni, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Evaluarea oportunităţilor de conectivitate din regiune în sectorul energetic şi în cel al transporturilor a fost unul dintre punctele de pe ordinea de zi a CSAT.

În cadrul şedinţei au fost abordate şi stimularea investiţiilor pe termen scurt şi mediu în dezvoltarea producţiei de gaze naturale, atât onshore, cât şi offshore, utilizarea, pe termen scurt, a tuturor resurselor energetice pe bază de cărbune pentru a traversa această criză energetică, creşterea capacităţii de extracţie din depozitele subterane de înmagazinare a gazelor naturale, precum şi concretizarea dialogului cu partenerii externi pentru a asigura accesul la surse alternative de gaze naturale din Azerbaidjan, Emiratele Arabe Unite, Statele Unite ale Americii şi Arabia Saudită.

În acelaşi timp, membrii Consiliului au concluzionat că, pe termen mediu, sunt foarte importante atât introducerea reactoarelor nucleare de generaţia a IV-a, mici şi modulare, cât şi consolidarea infrastructurii de transport a energiei electrice şi a gazelor naturale.

Principalul punct pe agenda CSAT l-a constituit analiza războiului din Ucraina şi implicaţiile sale pentru România.

"Consecinţele conflictului declanşat de către Federaţia Rusă împotriva unui stat suveran se resimt şi la nivelul regiunii extinse a Mării Negre, fiind afectate statele din regiune, dar şi securitatea euroatlantică şi globală în ansamblul său", se arată în comunicat.

Membrii Consiliului au discutat despre sprijinul pe care România îl va acorda în continuare Ucrainei.

De asemenea, au fost analizate propunerile de contracarare a potenţialelor ameninţări, astfel încât să fie menţinută pacea în regiunea Mării Negre şi să fie evitată extinderea conflictului. Aceste propuneri vizează, în principal, implementarea tuturor deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Madrid, întărirea forţelor armate, creşterea numărului exerciţiilor Aliate pe teritoriul României, intensificarea dialogului cu Turcia, Bulgaria şi Georgia privind securitatea Mării Negre, precum şi valorificarea oportunităţilor în domeniul economic şi al interconectivităţii din regiunea extinsă a Mării Negre.

Membrii CSAT au reiterat că obiectivul prioritar al României rămâne cel de întărire a securităţii şi a apărării naţionale, mai arată Administraţia Prezidenţială.

A fost discutată şi implementarea sancţiunilor internaţionale, din perspectiva intereselor României, cu accent pe măsurile restrictive adoptate împotriva Federaţiei Ruse şi a Republicii Belarus.

În contextul agresiunii ilegale şi nejustificate împotriva Ucrainei, au fost adoptate, până în prezent, opt pachete de măsuri restrictive împotriva Rusiei. Acestea cuprind sancţiuni ţintite împotriva a 1.236 de persoane şi 115 entităţi, precum şi măsuri sectoriale în domeniile financiar-bancar, energie, transporturi, apărare, materii prime şi alte bunuri relevante, media.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ