Cseke Attila, la Cazinoul Constanța: Când tragem toți la aceeași căruță suntem capabili de lucruri minunate

| 26 mar, 22:18

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a spus miercuri, la ceremonia de predare a Cazinoului din Constanța de la MDLPA la administrația locală, că restaurarea clădirii monument istoric arată că atunci când decidenții 'trag la aceeași căruță' sunt capabili de 'lucruri minunate'.

 

Investiția, în valoare de peste 180 milioane de lei, a fost suportată de statul român.
'Predăm acum această clădire autorității locale, Primăriei Constanța. (...) Restaurarea clădirii a fost aprobată de Executiv în 2019 (...), iar Guvernul, prin Ministerul Dezvoltării, a finanțat cu 188 de milioane de lei această investiție. Fiecare Guvern care a urmat după această dată a susținut acest proiect. Am arătat că, atunci când toți tragem la aceeași căruță, suntem capabili de lucruri minunate. Cazinoul din Constanța este un model de colaborare între factorii de decizie și un etalon pentru meșterii care restaurează monumente istorice. (...) Le doresc tuturor să se bucure de această bijuterie arhitecturală', a afirmat Cseke Attila.
El a spus că lucrările de restaurare au început în anul 2020, fiind realizate cu atenție la detalii.
'Redăm astăzi comunității din Constanța Cazinoul restaurat. Predăm turiștilor, predăm României, această bijuterie arhitecturală de pe malul mării, construită în stil Art Nouveau, o clădire monument istoric, salvată, restaurată, în toată splendoarea ei. (...) Construită la începutul secolului trecut, această clădire a stat ca un martor pe malul mării, la trecerea timpului și a fost apoi inclusă pe lista celor mai periclitate șapte monumente situri din Europa. Monumentele istorice, patrimoniul construit al României este moștenirea primită de la generațiile care au fost înaintea noastră. (...) În anul 2020 au început lucrările de restaurare, pe parcursul acestor lucrări au fost descoperite părți și detalii ale clădirii nevăzute în ultimele decenii. Au fost descoperite bucăți ale istoriei, meniuri de la diferite dineuri organizate aici, detalii cu gust de petrecere, dar au fost descoperite și părți ale clădirii care necesitau mai multă muncă, mai multă atenție și, implicit, mai mult timp și mai multă finanțare decât cea preconizată. Cazinoul din Constanța este o investiție importantă, derulată cu atenție la detalii', a declarat ministrul Dezvoltării.
Cseke Attila a dat amănunte despre 'acest minuțios proces de restaurare'.
'Cazinoul a fost restaurat pe o suprafață de peste 5.000 de metri pătrați, au fost demolate structuri metalice cu o greutate totală de peste 25.000 de kilograme. Structura clădirii a fost întărită și au fost folosite armături montate în fundații de aproape 60.000 de kilograme. Meșterii au restaurat (...) peste 1.500 de metri pătrați de marmură, picturi pe o suprafață totală de peste 2.222 metri pătrați și vitralii pe o suprafață de 154 metri pătrați. Au fost restaurate zeci de mii de metri pătrați de pereți, tavane, tencuială, fațadă și pardoseli, iar astăzi putem încheia oficial acest proces', a mai spus ministrul.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ