Cseke Attila: Ministerul Dezvoltării asigură infrastructura antepreşcolară cu 7.450 de noi locuri în creşele de stat

| 08 sep, 19:52

Ministerul Dezvoltării a selecţionat cele 60 de creşe care vor fi construite prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru care a fost lansat apelul de proiecte în data de 30 iunie, şi pentru care autorităţile publice locale au depus 228 cereri de finanţare, a anunţat ministrul Cseke Attila, potrivit unui comunicat oficial.

 

Acestea li se alătură celorlalte 64 de creşe (proiecte mature) care au primit deja finanţare europeană, ca urmare a semnării contractelor la începutul lunii septembrie.
"Astfel, după cum ne-am asumat, asigurăm o finanţare de aproape 300 de milioane de euro, din fonduri europene, pentru construcţia a 124 de creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul, care vor asigura 7.450 de locuri suplimentare în creşele de stat", a precizat ministrul dezvoltării.
Toate cele 124 de creşe vor fi finanţate în integralitate de Ministerul Dezvoltării, iar finanţarea va include şi racordarea la utilităţi, nemaifiind necesară nicio contribuţie financiară din partea  autorităţilor beneficiare.
Creşele nZEB (near-Zero Energy Building) vor fi dotate cu panouri solare şi fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie şi apă caldă din surse regenerabile, iar anvelopa clădirii va fi foarte bine izolată termic, cu uşi şi geamuri izolante. Clădirile vor fi, de asemenea, dotate cu pompe de căldură cu puţuri forate în mare adâncime, care asigură un agent termic de 10⁰ Celsius, indiferent de anotimp. În acelaşi timp, aceste creşe vor reduce impactul fenomenului de efect de seră, iar clădirile vor avea sisteme inteligente, digitale de management al acestor resurse, şi, în acest fel, cheltuielile vor fi mici.
În funcţie de mărimea lor, noile creşe vor asigura locuri pentru 40-110 copii şi vor avea săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivităţi, bucătărie şi spălătorie proprii, cabinet medical, spaţii administrative şi spaţiu de joacă amplu, în aer liber.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ