Cseke Attila (UDMR): Guvernul se pregăteşte de noi măsuri care împiedică dezvoltarea

| 02 sep, 18:08

Guvernul se pregăteşte de noi măsuri care împiedică dezvoltarea, a afirmat luni liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, care a argumentat că, pentru prima dată în ultimele două decenii, în 2023, Guvernul nu a adoptat o rectificare bugetară în lunile iulie sau august, ci a virat bani din Fondul de rezervă bugetară.

 

"Pentru prima dată în ultimele două decenii, în 2023, Guvernul nu a adoptat o rectificare bugetară în lunile iulie sau august, ci a virat bani punctual, din Fondul de rezervă bugetară, până la finalul anului. Fondurile disponibile nu au intrat astfel în economie timp de câteva luni, investiţiile au fost blocate, unele companii au dat faliment, iar forţa de muncă a emigrat. În acest an Guvernul se pregăteşte de aceleaşi măsuri", a avertizat fostul ministru al Dezvoltării, potrivit unui comunicat de presă.
Acesta a amintit că rectificarea bugetară se face în fiecare an, în iulie sau august, cu scopul de a evalua unde nu au fost investite fondurile conform bugetului, şi unde este nevoie de suplimentarea acestora.
"Unde execuţia bugetară nu este bună, fondurile sunt realocate către alte domenii. Această măsură creează predictibilitate în administraţia publică, şi este benefic din punct de vedere al dezvoltării localităţilor şi a României", a explicat senatorul UDMR.
Cseke Attila a adăugat că în acest an nu a avut loc rectificarea bugetară din vară şi este de aşteptat ca Guvernul să repete "practica nocivă de anul trecut", cu viramente punctuale pentru unele programe sau proiecte de investiţii din FRB.
"Ministerul Finanţelor a observat în 2023 efectele negative a acestei măsuri, dar se pare că nu doreşte să înveţe din propriile greşeli şi nu a propus nici în 2024 o rectificare de buget. Sumele nefolosite din programele naţionale şi cele cu finanţare UE sunt redirecţionate către Fondul de rezervă bugetară, arată şi un proiect de Ordonanţă de Urgenţă publicat recent. Această măsură afectează administraţia publică centrală şi locală, UDMR nu susţine această practică şi cere Guvernului să corecteze aceste măsuri", a transmis parlamentarul.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ