CSM: Traian Băsescu a încălcat independența justiției

| 06 apr, 10:49

Traian Băsescu a încălcat independenţa Justiţiei printr-un mesaj postat pe Facebook, referitor la dosarul privind terenurile de la Nana. Este concluzia Inspecţiei Judiciare, care va fi discutată marţi în plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

"IJ a constatat că, prin declarațiile făcute de fostul președinte Traian Băsescu, a fost afectată independența sistemului, inducându-se în rândul opiniei publice un sentiment de neîncredere în activitatea procurorilor", a declarat luni, purtătorul de cuvânt al IJ, Tamara Manea, pentru Agerpres.

Inspectorii au concluzionat că afirmațiile făcute de Traian Băsescu sunt de natură să producă un impact negativ asupra credibilității sistemului judiciar cu consecința afectării independenței și integrității procurorului implicat în instrumentarea dosarului.

Raportul IJ urmează să fie discutat în ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii de marți.

În 9 martie, CSM a anunțat că a sesizat Inspecția Judiciară în urma apelului public al conducerii Ministerului Public față de declarațiile fostului președinte Traian Băsescu referitoare la dosarul care are ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate și arendarea unor terenuri amplasate pe raza comunei Nana, județul Călărași.

Citeşte şi: CSM sesizează Inspecția judiciară după declarațiile făcute de Traian Băsescu despre situația terenurilor din comuna Nana

"Având în vedere solicitarea publică formulată de conducerea Ministerului Public, vizând mesajul publicat în 6 martie, pe contul de Facebook al domnului Traian Băsescu, fost președinte al României, în legătură cu măsurile procesuale dispuse de procurori în dosarul "Nana", conducerea CSM, în temeiul art. 30 alin 1 din Legea 317/ 2004, a sesizat Inspecția Judiciară cu efectuarea verificărilor necesare pentru a stabili dacă, prin afirmațiile publice menționate și dezbaterea mediatică a acestora, a fost adusă atingere independenței și imparțialității procurorilor implicați în instrumentarea dosarului", a arătat CSM într-un comunicat transmis la acea dată.

Anterior, conducerea Ministerului Public a solicitat CSM să își îndeplinească obligația legală de a apăra magistrații împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independența sau imparțialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea.

''Măsurile procesuale dispuse de procurori într-un dosar penal sunt analizate și validate doar de către judecători. Conducerea Ministerului Public apreciază ca fiind regretabil faptul că un fost președinte al României pune la îndoială independența și imparțialitatea procurorilor, acest lucru fiind de natură să afecteze prestigiul și credibilitatea justiției. În acest context, conducerea Ministerului Public solicită Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenței Justiției, potrivit art. 1 și 30 din Legea nr.317/2004, să își îndeplinească obligația legală de a apăra judecătorii și procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independența sau imparțialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea", a precizat PÎCCJ.

Fostul președinte Traian Băsescu a scris în 6 martie pe Facebook că nu exclude posibilitatea ca în procesul de restituire a pământurilor de la Nana să fi existat ilegalități, însă a susținut că fiica sa a cumpărat cu bună-credință terenul din comună.

"Nu exclud posibilitatea ca în procesul de restituire să fi existat ilegalități. Asta va constata justiția, iar cei care au încălcat legea vor răspunde. Sper ca astfel de investigații să se facă în toată țara, începând spre exemplu cu județele Vrancea și Timiș", a precizat Traian Băsescu.

El s-a întrebat de ce nu s-a făcut nicio investigație privind retrocedarea în perioada de trei ani în care firma italiană de la care a cumpărat fiica sa a deținut proprietatea terenurilor.

"Ioana Băsescu a cumpărat de la o firmă italiană cele 290,4 hectare de la Nana în octombrie 2013 în baza înscrisurilor legale de la cartea funciară, cu deplină bună-credință. Oare de ce timp de trei ani cât timp firma italiană a deținut proprietatea terenurilor nu s-a făcut nicio investigație?", a arătat fostul președinte.

Băsescu a susținut că cele 127 de familii din comuna Nana care au sechestru pe terenurile agricole restituite în perioada 1996-2010 suportă consecințele unor acțiuni "politice" îndreptate împotriva sa și și-a exprimat părerea de rău față de situația creată.

 

 

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
06 apr, 15:40
FIX-PIX
.......numitul bãsescu traian este un specimen prea abject în fatza ROMÂNILOR.........pentru acest nemernic ROMÂNIA este o "românica", ......atât valoreazã ROMÂNIA pentru abjectul bãsescu traian..........ce ar vrea el acum de la ROMÂNI !!!??????.......probabil sã-i ierte fãrãdelegile din cele douã mandate............nu se poate asha ceva............acest nemernic abject trebuie ZDROBIT la propriu (adicã executat, linshat) shi la figurat (scos din istoria ROMÂNIEI)..........

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ