CSM discută marți suspendarea din funcție a judecătoarei Veronica Cîrstoiu

| 19 aug, 2013

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) discută marţi suspendarea din funcţie a judecătoarei Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel Bucureşti, arestată preventiv în dosarul privind mita de peste un milion de euro în scopul obţinerii unor soluţii favorabile în cauze penale.

Potrivit site-ului CSM, suspendarea din funcţie a judecătoarei Veronica Cîrstoiu este urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale. Articolul 62 alin.l lit. a din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor prevede că magistratul este suspendat din funcţie în cazul în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa prin ordonanţă sau rechizitoriu. 

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu şi fiul acesteia, Florin Cergan, au fost arestaţi preventiv în urmă cu aproximativ două săptămâni pentru luare de mită şi complicitate la trafic de influenţă. Potrivit DNA, Veronica Cîrstoiu ar fi primit, prin intermediari, suma de 1,2 milioane euro, pentru a da soluţii favorabile în dosare penale, printre care şi în cel în care a fost revizuită condamnarea la şapte ani închisoare a lui Dinel Staicu. 

Tot marţi, plenul CSM discută eliberarea din funcţie a judecătorului Nicolae Cătălin Şerban, fost vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara, ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Prin decizia penală din 18 iunie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât condamnarea lui Nicolae Cătălin Şerban la 5 ani închisoare şi a soţiei acestuia, Mihaela Ramona Şerban, notar public, la 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru complicitate la trafic de influenţă, precum şi a celorlaţi inculpaţi din dosar. 

El a fost trimis în judecată de DNA, în aprilie 2012, pentru că, în calitate de judecător, cu funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara, a pretins de la doi cetăţeni sârbi, prin intermediul altor inculpaţi din dosar, suma de 60.000 euro, iar, în data de 14 martie 2012, a primit cu ajutorul acestora suma de 50.000 euro. 

Banii au fost pretinşi şi primiţi de judecătorul Şerban care a lăsat să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor ce aveau spre soluţionare două dosare aflate în faza recursului pe rolul CA Timişoara, pentru a-i determina să respingă căile de atac formulate. Suma de 50.000 de euro, reprezentând obiectul infracţiunii, a fost găsită în 15 martie 2012, în urma efectuării percheziţiei domiciliare la cabinetul notarial al soţiei sale.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ