CSM: Niciun magistrat nu a participat la cursurile Academiei Naționale de Informații
Consiliul Superior al Magistraturii susține că niciun judecător sau procuror nu a participat la cursurile organizate la Academia Națională de Informații "Mihai Viteazu", în cadrul programului "Start - o viață de calitate și siguranță" care viza formarea profesională a magistraților în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice și a traficului de persoane, transmite Agerpres.
CSM a dat publicității joi un comunicat de presă în care face precizări în legătură cu apariția unor articole în presă în care se vehicula faptul că 1.000 de magistrați au fost "racolați" de către SRI, prin intermediul unor programe de instruire și formare profesională organizate în cadrul Academiei Naționale de Informații "Mihai Viteazu", instituție aflată în subordinea Serviciului Român de Informații.
Consiliul Superior al Magistraturii arată că, la data de 15 iunie 2015, Departamentul pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați — instituție de specialitate a administrației publice centrale, aflată în subordinea Ministerului Muncii — a transmis CSM invitația de a desemna persoane care să participe la programul de formare profesională organizat în cadrul proiectului "Start — o viață de calitate și siguranță".
Conform invitației, proiectul era derulat în parteneriat cu Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul" și viza dobândirea de competențe profesionale în domeniul incluziunii sociale relevante pentru prevenirea și combaterea violenței domestice și a traficului de persoane — ocupația "expert în egalitate de șanse", având ca obiectiv formarea unui grup țintă de 1.000 de persoane, specialiști din cadrul sistemului judiciar implicați în sprijinirea victimelor violenței domestice și a traficului de persoane.
În ședința din data de 21 iulie 2015, Comisia nr.2 — Eficientizarea activității Consiliului Superior al Magistraturii și a instituțiilor coordonate; parteneriatul cu instituțiile interne și societatea civilă din cadrul CSM a apreciat că solicitarea DESFB în sensul desemnării unor persoane care să participe la programul de formare profesională menționat excede competențelor Consiliului.
Conform legii, formarea profesională continuă a judecătorilor și procurorilor constituie garanția independenței și imparțialității în exercitarea funcției, iar responsabilitatea pentru formarea profesională continuă a acestora revine Institutului Național al Magistraturii, conducătorilor instanțelor sau parchetelor la care aceștia își desfășoară activitatea, precum și fiecărui judecător și procuror, prin pregătire individuală.
Judecătorii și procurorii participă, cel puțin o dată la 3 ani, la programe de formare profesională continuă organizate de INM, de instituții de învățământ superior din țară sau din străinătate ori la alte forme de perfecționare profesională.
"Ca atare, magistrații au nu doar dreptul, dar și obligația de a participa la programe de formare profesională continuă în oricare dintre modalitățile anterior expuse, cu mențiunea că acestea trebuie să asigure o pregătire profesională aplicată, orientată spre îmbunătățirea calității activității lor curente și în consecință a actului de justiție. Neexistând vreo dispoziție legală ori regulamentară care să prevadă ca atribuție a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii ori a conducerii instanțelor/parchetelor aprecierea cu privire la participarea magistraților la oricare dintre formele de pregătire profesională prevăzute de lege, urmarea unor astfel de programe rămâne o opțiune personală, în măsura în care magistrații în cauză consideră necesară sau utilă o pregătire suplimentară într-un anumit domeniu", declară CSM.
CSM susține că a comunicat invitația primită instanțelor și parchetelor, urmând ca, în funcție de interesul manifestat individual de către magistrați, aceștia să procedeze la înscrierea în nume propriu la programul menționat.
"Un număr de 200 de magistrați (53 de judecători și 147 de procurori) au informat Consiliul în legătură cu disponibilitatea lor de a participa la programul de formare profesională menționat, dar, potrivit informațiilor furnizate de către Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, niciunul dintre aceștia nu a participat la cursuri", mai spune CSM.
Consiliul Superior al Magistraturii apreciază că publicarea și comentarea excesivă într-un registru speculativ a unor aspecte ce țin de formarea magistraților, insinuându-se implicarea acestora în programe de pregătire profesională ce urmăresc "racolarea lor de către SRI" dăunează grav imaginii justiției, interesului public și societății, subminând încrederea cetățenilor în sistemul judiciar.