CSM sesizează Inspecția judiciară după declarațiile făcute de Traian Băsescu despre situația terenurilor din comuna Nana
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) sesizează Inspecția judiciară în cazul declarațiilor lui Traian Băsescu, referitoare la sechestrul pus pe terenurile agricole restituite în perioada 1996-2010 mai multor familii din comuna Nana, informează B1 TV.
Astfel, se va verifica dacă afirmațiile fostului șef al statului au afectat independența procurorilor și prestigiului instituției. Inspecția judiciară va analiza sesizarea CSM și ulterior se va face un raport care va fi deszbătut în plenul CSM.
Recent, fostul președinte Traian Băsescu și-a exprimat părerea de rău, într-un mesaj postat pe Facebook, față de cele 127 de familii din comuna Nana care au sechestru pe terenurile agricole restituite în perioada 1996-2010.
„Pe fond, aceste familii suportă consecinţele unor acţiuni politice îndreptate împotriva mea. Nu exclud posibilitatea ca în procesul de restituire să fi existat ilegalităţi. Asta va constata justiţia iar cei care au încălcat legea vor răspunde. Sper ca astfel de investigaţii să se facă în toată ţara, începînd spre exemplu cu judeţele Vrancea şi Timiş”, spunea președintele.
„Ioana Băsescu a cumpărat de la o firmă italiană cele 290,4 hectare de la Nana în octombrie 2013 în baza înscrisurilor legale de la cartea funciară, cu deplină bună credinţă. Oare de ce timp de trei ani cît timp firma italiană a deţinut proprietatea terenurilor nu s-a facut nici o investigaţie?”, se mai întreba fostul președinte.