CTP face anunţul decisiv: "NU voi mai scrie la niciun ziar. Niciodată!"

V-aţi gândit, când aţi ajuns la “Adevărul”, în 1990, cum va evolua presa aceea formată, aproape în totalitate, din foştii ziarişti comunişti şi din foştii colaboratori ai Securităţii?

Cristian Tudor Popescu: Când am ajuns la “Adevărul” în februarie ‘90, “Adevărul” era “Scînteia”, nu aveai de unde să iei ziarişti care să nu fi fost în vechiul sistem. Da, mi-am pus întrebarea şi de aceea nu mi-am dat demisia în iunie ‘90, deşi “Adevărul” era atunci un organ de propagandă guvernamentală. Am fost convins că e imposibil ca lucrurile să nu se schimbe, chiar dacă erau aceiaşi tovarăşi, chiar dacă se păstrau structurile vechi. În clipa în care sistemul capătă nişte grade de libertate, evoluţiile sunt inexorabile. Deci, ştiam că nu va rămâne presa aceea, ştiam că vor fi înlocuiţi cei vechi, nu dintr-o dată, dar vor veni jurnalişti tineri. Şi aşa s-a întâmplat. Până prin anii 2000 şi ceva a fost o continuă schimbare în presă.

Era greu pentru un ziarist tânăr să rămână cu capul pe umeri într-o perioadă în care jurnaliştii primeau cadouri scumpe la conferinţele de presă sau erau puşi în faţă pe listele de la Caritas?

Cristian Tudor Popescu: Dacă nu făceai parte din sistem, nu te loveai de asta. Cei vechi erau obşinuiţi, aveau năravurile astea din presa comunistă. Legitimaţia de presă în societatea comunistă era un paşaport pentru orice, primeau plocoane tovarăşii ziarişti. Se duceau în provincie şi acolo erau aşteptaţi cu mese de către organe. Deşi n-am fost în presă înainte de ’89, am participat şi eu o dată la aşa ceva. Mai colaboram la “Almanahul Anticipaţia” şi la “Ştiinţă şi Tehnică”. Şi în calitatea de colaborator am participat şi eu la nişte mese din astea. Te aştepta judeţu’, dom’le! Puneau pe masă tot ce aveau mai bun. Se desfundau butoaie, se tăiau viţeii cei graşi, cam ăsta era regimul. Şi, obişnuiţi cu acest regim de mari privilegii pe care le aveau înainte de 1989, tovarăşii le-au extins şi după aceea. Şi chiar le-a mers.

Citeşte şi: Turcescu scoate la lumină cel mai întunecat SECRET al lui CTP. Documentul care îl ÎNGROAPĂ pe cel mai reputat ziarist român

Aveţi fani pe Facebook, aveţi încă un public numeros, pare că aţi reuşit să faceţi tranziţia de pe hârtie spre mediul virtual.

Cristian Tudor Popescu: În primul rând că eu nu sunt jurnalist, ca să fim foarte corecţi. Eu am intrat în meseria asta ca scriitor, nu am făcut şcoală de jurnalism nicio zi. Dar ăsta e lucrul pe care l-am ştiut întotdeauna: să scriu. Simt cum e cu scrisul, indiferent că scriu pe hârtie, sau pe garduri, sau pe tastele calculatorului, sau pe pavaj, cu creta. Simt cum e cu textul. Asta nu e ceva ce ţine de mediu. Un text poate fi scris şi cu băţul pe nisip.

Ce relaţie veţi avea cu scrisul de acum înainte? După ce aţi plecat de la „Gândul”, lumea s-a întrebat unde veţi mai scrie.

Cristian Tudor Popescu: Deocamdată scriu pe Facebook, n-am altă posibilitate. Există acest Facebook, unde audienţa e mare. Scriu acolo. O să văd... În orice caz, nu voi mai scrie la niciun ziar. Niciodată, ever! Am să scriu pe net. Poate am să fac un blog vreodată...

Citeşte interviul integral pe adevărul.ro