CTP îl desfiinţează pe Cioloş în privinţa Catedralei Neamului: Mai rău decât dracul, e răzgândacul

| 06 dec, 18:49

Cristian Tudopr Popescu îl critică dur pe premierul Dacian Cioloş pentru ceea ce jurnalistul consideră a fi o schimbare de poziţie în privinţa finanţării Catedralei Neamului.

Iniţial, CTP s-a bucurat de vestea că finanţarea de la bugetul de stat a construirii Catedralei a fost anulată, însă a rămas profund dezamăgit când, consideră jurnalistul, premierul şi-a schimbat poziţia cu 180 de grade.

"Când auzii că nu le mai dă sfinților părinți să rumege din banii statului, eram gata să-l blagoslovesc pe dl Cioloș cu un editorial pozitiv. Uite, domnule, omul părea șovăielnic, dar e tare, să atingi BOR la activitatea de bază, adică adunarea de averi aci, pe pământ, nu în cer, cum îndeamnă Iisus Hristos, nu-i jucărie, preacuvioșii fac urât. (...)

Câtă vreme vor exista pe aici inși care să creadă în iertarea păcatelor și viața de apoi, Puterea va avea nevoie de Biserică, căci chivotul strânge bine votul. La concluzia asta a ajuns și premierul Dacian, după 24 de ore de laicizare a statului român, așa cum sunt de mult țările civilizate. Și-a mai înghițit limba încă o dată, ca în cazurile „miniștrilor” Baciu și Guseth", scrie CTP.

Citeşte AICI integral editorialul lui CTP.

Jurnalistul nu se sfieşte să îi arunce ironii dure premierului, pe care îl face "răzgândac".

"Mi-e din ce în ce mai clar că dl tehnocrat Cioloș nu cunoaște maxima politică a unui predecesor al său, patriarhul-premier Jean Buruiană: mai rău decât dracul, e răzgândacul".

Citeşte şi: Premierul Cioloş asigură finanţarea "investiţiilor importante" ale Bisericii Ortodoxe UPDATE

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

12 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
07 dec, 18:47
stepimar
bani din prima luna
Majoritatea oamenilor care nu reuşesc să acumuleze suficienţi bani pentru a duce viaţa pe care şi-o doresc sunt cei care se lasă cel mai uşor influenţaţi de opiniile celor din jurul lor. Asta scrie celebrul Bob Proctor în cartea ”Te-ai născut bogat”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email:[email protected]
07 dec, 14:28
Andrei
In perioada adolescentei multi trecem prin obiceiul asta al ateismului, important este cand stim si reusim sa ne oprim ca sa nu provocam dezgustul celor maturi si sa aspiram spre lucruri mai inalte.
Ateismul are cateva probleme fundamentale:
- Nu promoveaza sau deturneaza idealismul uman nativ care este chiar motorul stiintei. Rezultatul il veti vedea in timp. Vedeti filmul “Idiocracy”. Omul nu se hraneste numai biologic.
- Duce la colaps demografic. Un cercetator ateu spunea ca ateismul are problema fundamentala a natalitatii si va pierde pe termen lung indiferent cat de multi convertiti va avea pentru simplul fapt ca ateii au putini copii.

Ateismul se va autodistruge curand tocmai datorita succesului rasunator pe care l-a avut in vest, dar care nu este sustenabil. El distruge resursele planetei si le jertfeste pe altarul cercetarii si prosperitatii iresponsabile (de consum). Cea mai mare problema a ateismului este lipsa autcontrolului cu privire la consum si prea mare control asupra natalitatii. Cine seamana moartea va culege moarte. Vom discuta despre ei in viitor ca despre dinozaurii cei mari si puternici care au pierit in cataclism, unii au mancat pietre prea mari si le-au stat in gat, pe altii i-a raspus virusul necunoscut, unii au devenit mai modesti, apoi si-au luat zborul invatand sa rabde frigul.

Cat despre Biserica, fara o deschidere deplina, in Duh autentic crestin va avea multe de suferit.
Prosperitatea Bisericii manifestata prin constructii mari, avand costuri uriase, fara a tine seama de realitatea vietii, este ilogica.
Toata ierarhia bisericii de la Episcop in sus este formata din calugari/monahi. Ei depun juramintele de castitate si saracie, incompatibile cu autoturismele scumpe si alte forme de manifestare ale golului interior.
Crestinismul s-a format prin sangele martirilor din catacombe si in alte vremuri mai mult decat prin minuni. Prin asumarea suferintei viata capa un sens deplin de care nu te poti dezice pr
07 dec, 12:00
diego
CTP- ascuns in gluga
Schimbati va rog poza.Este infricosatoare.Seamana a Killer sau terorist.Este urat si pe afara si la suflet.
07 dec, 19:30
marcela
schimbat poza
Si eu gandesc la fel ca dvs .Omul acesta e numai otrava si toxine de sarpe ,soparla sau orice nevertebrata .
07 dec, 10:35
mihail30
„Fii curajos in viața ta, nu-ți fie frică de viitor, creează-ți tu viitorul!”. Trebuie doar să fii hotărât și să ai încredere în tine și noi te ajutăm! Pentru că succesul tău e și succesul nostru! Pe drum găsești calea – important e cine devii tu pe acest drum. Cu noi devii mai pozitiv, mai bogat și ai mai mult succes. Iti oferim GRATUIT cel mai avansat curs online din care inveti rapid cum sa faci bani pe net ! Cand doresti cu cea mai mare seriozitate acest curs, cere informatii la adresa de email: [email protected]
07 dec, 08:19
gogu
Nu stiu de ce aceasta beizadea comunista -CTP- mai este chemata de presa de azi ca sa-si etaleze elucubratiie; cu 10 zile in urma ii ridica statuie inginerului Ciolos;acum ill scuipa! Ar trebui ca oamenii de afaceri santajati deCTP in anii '90 sa il demaste; pretul santaajului era de 5000 de dolari pentru un articol de elogii, altfel......

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ