Cu cât va creşte economia românească anul acesta
Economiştii estimează o creştere economică cuprinsă între 2,2% şi 3,1% în acest an iar previziunile pentru cursul mediu de schimb pornesc de la 4,42 lei/euro şi ajung la un maxim de 4,44 lei/euro.
"Majoritatea factorilor pe care îi urmărim sugerează un mediu favorabil însă poate mai puţin favorabil decât cel de anul acesta (2014 - n.r.). Dinamica salariilor va continua să bată inflaţia, însă într-o măsură mai redusă, politica monetară va continua să susţină economia, însă mare parte din sprijinul monetar a fost deja extins, creşterea economică din zona euro va accelera, însă această acceleraţie este proiectată să fie sensibil mai slabă decât cea din 2014. În afară de aceste elemente, rămâne tendinţa de îmbunătăţire a productivităţii ce a ajutat ca economia să avanseze în pofida procesului de dezintermediere financiară, proces ce ar trebui să se încheie anul viitor (din perspectiva modificării stocului de credit bancar). Estimăm un avans de 3,1% pentru PIB din 2015", a declarat, pentru AGERPRES, economistul-şef al ING Bank România, Vlad Muscalu.
Estimarea economistului-şef al ING Bank pentru avansul produsului intern brut din anul 2014 este de 2,9%, Muscalu precizând, totodată, că această creştere a avut o structură mult mai sănătoasă decât cea din anul anterior pentru că nu a fost determinată exclusiv de cererea externă.
La rândul său, economistul-şef al UniCredit, Cătălina Molnar, susţine că provocările Romaniei pentru 2015 sunt legate de creşterea calităţii şi volumului investiţiilor publice pentru a accelera potenţialul de creştere, în contextul în care deficitul stabilit cu FMI şi Comisia Europeana a fost de 1,8% din PIB pe cash şi 1,2% din PIB pe ESA, cu cheltuieli militare mai mari şi tăiere de CAS ce generează aproape un gol pe venituri de 1% din PIB.
"O provocare ar mai fi pierderea cât mai mică de fonduri europene din programul 2007-2013 având în vedere că 2015 este ultimul an în care România poate accesa aceste fonduri, prin proiectele implementate până în septembrie 2015", a explicat Cătălina Molnar.
Aceasta afirmă că o consolidare fiscală pe termen lung ar trebui mai degrabă să se axeze pe o îmbunătăţire a colectării veniturilor şi o creştere a eficienţei cheltuielilor publice (o prioritizare a investiţiilor - generatoare de creştere economică pe termen lung). O abordare care se bazează pe măsuri pe termen scurt ar putea salva momentul, însă nu reprezintă cheia pentru un sistem care să se autosusţină, susţine sursa citată, potrivit căreia politicile fiscale ad-hoc rămân un aspect de rezolvat pentru România.
"Creşterea economică ar putea încetini uşor spre 2,5% în 2015, de la 2,7% în 2014, iar factorul de susţinere va veni din partea cererii interne, pe fondul îmbunătăţirii activităţii de creditare în lei şi al impulsului fiscal pozitiv. O accelerare a creşterii pe mai departe are nevoie însă de o restructurare a politicilor fiscale. Ne aşteptăm ca ultimul acord de tip stand-by cu FMI să se încheie toamna viitoare. Evoluţia EUR-RON este de aşteptat să rămână relativ stabilă în condiţiile în care investiţiile străine directe şi intrările de fonduri europene vor acoperi deficitul de cont curent şi dezintermedierea din sistemul bancar", arată economiştii UniCredit, într-un raport.
Potrivit estimărilor economiştilor UniCredit, România va înregistra o creştere economică de 2,5% în 2015, în scădere faţă de cea prognozată pentru 2014, de 2,7%. Aceştia văd un deficit de cont curent în creştere, de 1% în 2014, de 1,1% în 2015 şi de 1,4% în 2016. Cursul mediu euro-leu estimat de economiştii UniCredit pentru 2015 este de 4,42 lei şi de 4,39 lei pentru 2016.
Economiştii Raiffeisen Bank România estimează pentru 2015 o creştere economică de 2,7%, în urcare faţă de prognoza de 2,5% pentru 2014, şi un deficit de cont curent de 0,9% în 2014 şi de de 1,5% în 2015. De asemenea, aceştia estimează un curs mediu euro/leu de 4,44 lei în 2014 şi de 4,43 de lei în 2015.
Conform analiştilor economici ai BCR, România va avea o creştere economică de 1,8% în 2014, de 2,2% în 2015 şi de 2,7% în 2016. Economiştii BCR anticipează un deficit de cont curent de 1,4% în 2014, de 1,6% în 2015 şi de 1,8% în 2016. Aceştia estimează un curs mediu euro/leu de 4,45 lei în 2014, de 4,44 lei în 2015 şi de 4,43 lei în 2016.
Bugetul pentru anul 2015 este fundamentat pe o creştere de 2,5%, o inflaţie medie de 2,2% şi o rată a şomajului de 5,1%. Produsul intern brut este estimat la 709,681 milioane de lei.