Cum a eșuat lamentabil campania PNL

| 24 mai, 2014

Campania pentru europarlamentare a ajuns în sfârșit la final, iar Romania se pregătește pe 25 mai să își voteze pentru a treia oară de la intrarea în Uniunea Europeană reprezentanții în Parlamentul European.

Chiar dacă suntem încă departe de momentul exit-poll-urilor, sau de anunțarea rezultatelor finale de către BEC, există deja câteva certitudini în legătură cu votul de duminica aceasta. Iar printre acestea se numără și faptul că Alianța PSD-UNPR-PC va câștiga detașat scrutinul, toate sondajele de opinie indicând un avans considerabil pentru actuala coaliție majoritară în fața PNL-ului, formațiunea situată pe locul al doilea.

Diferența uriașă în topul intențiilor de vot ale românilor între locul întâi și locul al doilea (între care există în unele sondaje de opinie un raport chiar și de 3 la 1) este un semn al eșecului lamentabil al campaniei PNL. Practic, de la intrarea în opoziție și cu precăderea în aceasată ultimă lună, liberalii conduși de Crin Antonescu au făcut tot ceea ce au putut pentru a o rupe complet cu USL și toate angajamentele asumate de către Uniune.

În doar câteva luni de zile, liberalii s-au dezis în forță de majoritatea politicilor pe care le susțineau pe vremea cand se aflau la guvernare, ajungând în mod apoteotic, cu doar două săptămâni înainte de scrutinul europarlamentar, să depună chiar o moțiune de cenzură împotriva unui cabinet care guvernează după un program revalidat chiar de PNL, după ruperea USL. Mai mult, în condițiile în care nu duspuneau de o forță parlamentară suficientă pentru a strânge numărul de semnături necesar inițierii unui asemenea demers, liberalii conduși de Crin Antonescu și-au dat mâna cu democrat-liberalii și PMP-iștii împotriva executivului condus de Victor Ponta.

De altminteri, apropierea parlamentară a PNL de foșii și actualii copii de suflet ai lui Traian Băsescu este în linie cu noua orientare strategică a formațiunii conduse de Crin Antonescu care, după ruperea USL, a abandonat total obiectivul îndepărtării regimului promovat de actualul șef al statului. Cu o ipocrizie care îi va costa cu siguranță uriaș la urne, PNL a uitat peste noapte dușmănia înfocată pe care i-o purta lui Traian Băsescu și a început să vorbească despre posibilitatea unei alianțe pentru a câștigarea fotoliului de la Palatul Cotroceni, respectiv despre intenția de a forța ulterior, o reașezare a majorității parlamentare în pofida votului voinței exprimate de alegători în decembrie 2012, după modelul brevetat în 2009 de actualul șef al statului.

Dar poate ceea ce a dat cea mai serioasă lovitură campaniei PNL a fost ofensiva pe care au declanșat-o la ordinul lui Traian Băsescu și, din nou cot la cot cu oamenii președintelui, împotriva tezei că USL trăiește. Luptând în justiție pentru a interzice acest slogan, liberalii lui Crin Antonescu nu au făcut decât să ofere alegătorilor care au crezut în proiectul USL o motiveție suplimentară extrem de puternică de a veni la urne și a demonstra că Uniunea continuă să fie o realitate electorală de succes.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ