Cum a repus Ponta Parlamentul în drepturi

Argumentele președintelui PNL nu stau însă în picioare. În primul rând, este de notorietate publică faptul că Victor Ponta nu s-a exprimat niciodată în favoarea respectivului proiect, ba chiar a anunțat că va vota împotriva lui. Dar, chiar și dacă premierul ar fi susținut proiectul RMGC, faptul că guvernul lasă Parlamentului decizia finală asupra exploatării aurului de la Roșia Montană nu este în niciun caz o fugă de răspundere, așa cum susține Crin Antonescu.

Proiectul de la Roșia Montană are în vedere exploatarea unora dintre puținele resurse cu adevărat valoroase care se mai află încă în proprietatea statului român. Mai mult, el a generat de-a lungul timpului numeroase dezbateri pro și contra, în condițiile în care implică o serie întreagă de beneficii, dar și de riscuri pentru statul român și cetățenii din zonă. Ca urmare, era absolut firesc și legitim ca guvernul să nu impună în mod unilateral o soluție, ci să lase poporului român oportunitatea de a decide ce și cum trebuie făcut în privința aurului de la Roșia Montană, prin intermediul reprezentanților săi aleși, parlamentarii.

De altfel, Crin Antonescu, în calitatea sa de președinte al Senatului, ar fi trebuit să fie încântat de decizia luată de cabinetul Victor Ponta. Oferind un cadru echilibrat și deschis de dezbatere asupra proiectului de la Roșia Montană, Parlamentul avea șansa de a le demonstra românilor că își ia în serios rolul constituțional și poate funcționa în mod credibil ca un creuzet în care se formează și se iau deciziile majore pentru țară.

Această șansă era cu atât mai importantă cu cât Parlamentul devenise în perioada guvernărilor PDL-iste o instituție marionetă. Guvernele conduse din umbră de Traian Băsescu nici măcar nu au încercat să ofere aparența unui dialog cu Parlamentul pe subiectele de interes.

Atunci când trebuia luată o decizie importantă, fie se mergea pe varianta ordonanțelor de urgență, fie se impunea efectiv voința guvernului și a ”Marelui Cârmaci” prin asumarea răspunderii. Au fost băgate astfel pe gâtul românilor, fără ca nimeni să aibă o posibilitate reală de a se împotrivi, o multitudine de măsuri aberante, printre care se numără tăierea salariilor bugetarilor, majorarea TVA sau impunerea CASS asupra pensiilor.

Românii s-au revoltat împotriva acestui atac la adresa democrației, mai întâi prin demonstrațiile din Piața Universității care au avut loc în iarna lui 2012 și apoi prin vot. Desigur, nu acesta a fost unicul motiv care a determinat rezultatul alegerilor locale și parlamentare sau al referendumului de demitere a președintelui. Dar el a contribuit în mod substanțial la revolta anti-Băsescu și anti-PDL a românilor și la succesul electoral al USL. Un USL care și-a asumat în mod public întărirea democrației românești și reașezarea ei pe coordonate de normalitate. ”România puternică” este înainte de orice un proiect de societate în care instituțiile și principiile democratice, inclusiv cel al separării puterilor în stat, sunt recuperate, iar Parlamentul este lăsat îsi îndeplinească atribuțiile firești.

Până acum, cabinetele conduse de Victor Ponta au făcut tot ceea ce le-a stat în putință pentru a respecta acest angajament. Trebuie remarcat în acest sens că, de la preluarea guvernării, nu am avut decât o singură asumare de răspundere. Mai mult, chiar și în condițiile în care era nevoie de o procedură legislativă rapidă pentru ca România să nu fie nevoită să achite zeci de miliarde de euro în contul tergiversărilor PDL, care a refuzat să rezolve în timp util și conform cu deciziile CEDO chestiunea retrocedărilor, cabinetul a inițiat înainte de asumarea răspunderii consultări cu toate forțele politice parlamentare pe marginea proiectului.

Sunt şi alte exemple care demonstrează deschiderea către dialog și disponibilitatea cabinetelor conduse de Victor Ponta de a respecta rolul firesc al Legislativului în procesul decizional. Printre ele merită menționate intenția premierului de a prezenta Parlamentului acordul de tip stand-by încheiat cu FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană, dar și consultările pe care cabinetul le-a inițiat cu opoziția privind proiectul de buget pentru 2014. Mai mult, chiar săptămâna aceasta premierul solicita miniștrilor săi să transforme ordonanțele de urgență în proiecte de lege și să le înainteze Parlamentului, astfel încât procesul legislativ să se defășoare normal, iar nu pe o cale excepțională.

Însă, în loc să încurajeze demersurile Executivului și să le salute ca pe o dovadă a disponibilității de a respecta angajamentele USL în vederea întăririi democrației românești, Crin Antonescu le critică. Și merită remarcat că o face utilizând un argument preluat de la Traian Băsescu, ale cărui excese anti-democratice le-a criticat în nenumărate rânduri.

Prin atacurile la adresa guvernului, Crin Antonescu le oferă românilor o demonstrație grețoasă de duplicitate. În ciuda angajamentelor privind respectarea democrației luate în fața electoratului, președintele PNL se dovedește a fi adeptul unui model de guvernare profund nedemocratic, în care Parlamentul, organul suprem ales al românilor, are un rol pur decorativ.

Crin Antonescu se descalifică astfel atât ca ”părinte” al viitoarei Constituții, dar și ca politician cu aspirații la cea mai înaltă funcție în stat. O funcție, de la înălțimea căreia ar trebui să vegheze la respectarea separației puterilor în stat și la buna funcționare a instituțiilor democrației românești. Or, în lumina criticilor pe care le aduce cabinetului în chestiunea Roșia Montană, este limpede că lui Crin Antonescu i-ar fi imposibil să joace un asemenea rol.