Cum a reuşit Oltchim să-şi reducă pierderile cu peste 20% în primul semestru

| 14 aug, 2013

Trecerea rapidă în insolvenţă şi preluarea companiei de către un management eficient au fost mutările care au reuşit să ţină combinatul în viaţă şi să salveze sute de locuri de muncă. În plus, Executivul a plătit integral salariile în toată această perioadă, nepunând la socoteală bonurile de masă sau banii pentru concedii.

Combinatul chimic a terminat încurajator sfârşitul primului semestru, reducând pierderile cu peste 20 de procente față de anul trecut - 147,4 milioane lei, comparativ cu 182,2 milioane în 2012. Cifrele sunt îmbucurătoare în condiţiile în care gradul de utilizare al capacităţilor de producţie este mai redus decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. În prezent, uzina vâlceană funcţionează la doar 18% din capacitate.

Ministerul Economiei confirmă revirimentul Oltchimului - producţia a crescut de două ori şi jumătate în ultimele cinci luni, combinatul redevine bancabil. După circul marca OTV din toamna lui 2012, regizat de Dan Diaconescu, ziaristul care vântura în faţa camerelor de luat vederi pungile cu bani de Monopoly, aşa-zişii analişti (mulţi dintre ei şi-au probat impotenţa în funcţii cu greutate din spectrul economic) au aruncat pisica în braţele Guvernului proaspăt instalat. Din fericire, acest complot, pus la cale de pedeliştii care au căpuşat ani de zile combinatul, pare să ia traiectul unui bumerang.

Este de notorietate legătura vicepreședintelui PDL, Cristian Boureanu, cu fostul director Constantin Roibu, dar şi cu unii lideri de sindicat, de exemplu Mihai Diculoiu. Potrivit raportului prezentat de Gheorghe Piperea, administratorul judiciar Oltchim, afacerile familiei Boureanu cu liderii uzinei au început în 2007 şi s-au îngrăşat constant de la an la an.

Trecerea rapidă în insolvenţă şi preluarea companiei de către un management eficient au fost mutările care au reuşit să ţină combinatul în viaţă şi să salveze sute de locuri de muncă. În plus, Executivul a plătit integral salariile în toată această perioadă, nepunând la socoteală bonurile de masă sau banii pentru concedii. Escaladarea datoriilor s-a produs între 2009 - 2011 în timpul mandatelor miniştrilor Videanu şi Ariton, datoria actuală cifrându-se la aproape un miliard de euro. Suma este ameţitoare şi ridică multe semne de întrebare. Cum poate să se echilibreze financiar o companie care lucrează pe avarie, care cheltuieşte sume substanțiale pentru întreţinerea şi conservarea liniilor neutilizate, o companie care la turaţie maximă a acumulat arierate uriaşe?

Strategia Guvernului USL de a închide robinetele prin care s-au scurs sute de milioane de euro își dovedește eficacitatea şi în cazul combinatului vâlcean şi ridică o dilemă vizavi de privatizarea uzinei. În situaţia dată, faci o afacere dacă vinzi o unitate care îţi poate aduce profit? Cu siguranţă Palatul Victoria ia în calcul tot mai serios această soluţie (menținerea pachetului majoritar la stat), mai cu seamă că, în angajamentul asumat în faţa Fondului Monetar Internaţional, nu este stipulată obligativitatea privatizării, ci doar reducerea pierderilor.

Tratamentul „alternativ” poate fi aplicat cu succes şi în cazul CFR Marfă. Premierul a dezvăluit unul din planurile de salvare a gigantului feroviar: implementarea unui management privat, restructurarea companiei, toleranţă zero faţă de firmele care se hrănesc cu fierul vechi.

Revenind la Oltchim, prognoza Ministerului Economiei este una optimistă. În următoarele şase luni, în condiţiile unei finanţări de 15 milioane euro, Oltchim va atinge o cifră de afaceri net superioară primului semestru, iar pierderile vor fi eliminate în totalitate. Salvarea fabricii va reprezenta o grea lovitură pentru cei care-i cântau prohodul, va propulsa partidele din USL în pole-position la alegerile din 2004 şi, ce este cel mai important, va determina o bunăstare pentru locuitorii din Râmnicu Vâlcea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ