Cum arată reforma administrației publice în viziunea lui Ponta

Trebuie să recunoaştem că performanţa nu a fost niciodată un criteriu de selecţie în corpul funcţionarilor publici. În cei 23 de ani postdecembrişti corpul funcţionarilor publici s-a mărit constant şi a pus o presiune considerabilă, ca să nu zicem copleşitoare pe bugetul de stat.

Sfârşitul anului 2008 a fost un duş cu apă rece pentru administraţia publică din România. Pericolul iminent al crizei economice a scăzut veniturile la bugetul de stat, a îngheţat activitatea companiilor mici şi mijlocii şi a crescut preţurile. Administraţia centrală s-a confruntat cu o problemă reală pe care au abordat-o totalmente greşit. Soluţia găsită de foştii guvernanţi pentru reducerea cheltuielilor publice a fost tăierea, fără discernământ, a 25% din veniturile bugetarilor, indiferent de pregătirea profesională a acestora, indiferent de importanţa domeniului în care activează.

Performanţa sistemului, deşi nu era în cele mai bune condiţii la momentul respectiv, a avut de suferit după tăierile salariale. După ultimele semnale se pare că readucerea veniturilor la nivelul anului 2009 nu a ajutat definitiv la îmbunătăţirea performanţei sistemului public. Încă, există un decalaj între eficienţa sistemului public din România şi eficienţa sistemelor occidentale.

USL abordează diferit reforma administraţiei publice. Se pleacă de la premisa că avem nevoie de criterii de performanţă, clare, care să facă diferenţa între nivelurile de salarizare ale funcţionarilor. Această abordare este proaspătă şi poate avea câteva efecte foarte interesante. În primul rând se va încuraja performanţa şi competiţia în interiorul sistemului, lucru care este posibil să deschidă o nouă generaţie de funcţionari publici tineri şi implicaţi. În cel de-al doilea rând, există o posibilitate mare ca funcţionarii să redevină motivaţi şi în total calitatea serviciilor publice să crească.

Premierul Victor Ponta a mai anunţat că aproximativ 2.800 de persoane din administraţia publică centrală vor părăsi sistemul. Este posibil ca mulţi din aceştia să o facă pe cale naturală (pensionarea), sau prin restructurarea posturilor. Din ceea ce premierul a spus îb repetate rânduri în ultimul timp putem să ne dăm seama că principiul pe care se bazează această reaşezare a sistemului administraţiei publice centrale este eficienţa.

Schema logică este destul de simplă. Avem un buget, din păcate insuficient încă pentru remunerarea la standarde occidentale a funcţionarilor publici. Avem de asemenea un număr de funcţionari publici care beneficiază de acest buget. Opţiunea pe care se pare că guvernul o alege este să menţină bugetul destinat funcţionării aparatului central la maxim 7% din PIB şi să reducă cheltuielile aferente salariilor mari şi foarte mari, în timp ce creşte salariile mici, toate acestea sub semnul eficienţei. Aşadar dacă avem cca. 500.000 de funcţionari în administraţia centrală, cu salarii cuprinse între 750 de lei şi 12000 de lei devine mult mai eficient pentru sistem să desfiinţăm posturile vacante (guvernul a anunţat 60.000) şi să reducem în consecinţă numărul posturilor de conducere aferente. Dacă bugetul rămâne constant, atunci surplusul rezultat din reducerea posturilor de conducere va merge la finanţarea şi creşterea salariilor mici. Un salariu minim de 1.000 de lei presupune o creştere cu cel mult 250 de lei pentru fiecare salariu din sistem sub această cotă. Vorbim despre o măsură de echilibrare a sistemului. Dacă minimul pe care un funcţionar în poate avea va fi de 1.000 de lei atunci maximul ar trebui să se situeze pe undeva pe la 8.000 de lei.

Funcţiile de conducere necesită un nivel de salarizare corespunzător responsabilităţii şi măsura performanţei este legată de nivelul de motivare financiară. Totuşi, schimbarea trebuie să înceapă de undeva. O creştere sistematică a salariilor din sistemul public nu poate fi decât benefică pentru că sistemul devine atractiv şi pentru tineri care se pot simţi destul de motivaţi ca atâta timp cât dau dovadă de performanţe bune în exercitarea atribuţiilor de serviciu pot ajunge la un nivel de salarizare decent.

Chestiunile care rămân de rezolvat şi de explicat vor ţine de modalitatea efectivă în care se va face evaluarea performanţei. Cine vor fi evaluatorii, care vor fi criteriile de performanță şi care vor fi efectele acestor acţiuni sunt lucruri pe care le vom putea observa în timp. Cert este însă că guvernul se află în faţa unei şanse de a face ordine în sistem. Să vedem dacă va profita de această şansă.