Cum au evoluat cu adevărat oamenii?

Înarmaţi cu unelte din piatră ascuţită şi bazându-se pe inteligenţa lor ei au străbătut teritoriile din nordul cel mai îndepărtat pe care au fost în stare să le atingă şi apoi au mers spre est pentru a se stabili pe malul însorit şi fertil al unei mări interioare pe care astăzi o numim Marea Mediterană, scrie io9.com.

Copiii lor s-au răspândit ulterior spre nord şi est şi un milion de ani mai târziu s-au stabilit de-a lungul coastelor de astăzi ale Europei, Angliei şi Chinei.

Au trecut câteva sute de mii de ani până când, deodată, a apărut un nou val de imigranţi ce proveneau din Africa şi care erau urmaşii celor pe care primii aventurieri i-au părăsit în trecut. Ei mişunau pe continent şi urmau traseul parcurs de fraţii lor. Dar ce s-a întâmplat în continuare? Noii imigranţi i-au exterminat pe verii lor ciudaţi şi au colonizat pământurile acestora? S-au stabilit alături de aceştia şi au format familii? Sau ei nu au fost deloc străini unii cu alţii, fiind doar rude îndepărtate ale unei aceleaşi familii şi au păstrat o legătură de la distanţă prin intermediul rutelor comerciale timp de un milion de ani?

Majoritatea dintre noi suntem familiarizaţi cu informaţiile generale cu privire la povestea evoluţiei umane. Strămoşii noştri îndepărtaţi au fost un grup de creaturi asemănătoare maimuţelor care au început să meargă pe jos, în poziţie verticală, cu milioane de ani în urmă în Africa. În cele din urmă creierul lor s-a mărit şi ei s-au împrăştiat în întreaga lume pentru a deveni oamenii moderni de astăzi. În prezent progresele din genetică ne-au permis o înţelegere mai exactă a ceea ce s-a întâmplat între perioada de „răspândire" a acestora şi perioada în care „putem cumpăra ultimul model de iPad" din povestea noastră. Întrebarea este următoarea: în care versiune a poveştii să credem? Aceasta este una dintre întrebările cele mai importante din evoluţia umană. Iată ce ar trebui să ştiţi în legătură cu acest subiect.

Cine sunt eroii poveştii noastre?

Evoluţia umană nu a fost o simplă tranziţie liniară de la o maimuţă asemănătoare umanoizilor către oamenii din ziua de azi. Primii oameni au parcurs de-a lungul timpului mai multe etape de evoluţie ei fiind, de asemenea, pribegi deoarece s-au mutat adeseori dintr-un loc în altul. Pe măsură ce s-au răspândit în jurul teritoriului lor de origine, aflat în sudul Africii, ei s-au separat în diferite grupuri, dar au continuat să evolueze. Povestea noastră de aici se referă la ceea ce s-a întâmplat cu noi pe măsură ce ne-am împrăştiat pe tot globul şi există patru jucători importanţi în această dramă evolutivă.

În urmă cu aproximativ două milioane de ani a existat un strămoş al nostru numit Homo ergaster care a trăit în Africa. El a utilizat metode destul de sofisticate pentru a crea unelte din piatră şi i-a învăţat pe copiii săi să le folosească. La un moment dat, în urmă cu aproximativ 1,8 milioane de ani, Homo ergaster s-a împărţit în mai multe grupuri diferite. Unele dintre acestea au trecut din Africa în Orientul Mijlociu, Asia şi Europa. Alte grupuri de Homo ergaster au rămas în urma acestora.

Acesta este momentul în care lucrurile încep să devină interesante. (A se vedea harta de mai sus.) Grupurile de Homo ergaster care au ajuns în Asia şi-au dezvoltat în cele din urmă propria lor cultură şi o formă a craniului distinctă. Ei au evoluat într-un mediu foarte diferit în comparaţie cu verii lor din Africa, astfel încât corpul lor s-a schimbat şi ei au învăţat să-şi facă diferite unelte. Din această fază de evoluţie ne-au rămas doar câteva dovezi fragmentare, câteva schelete umane şi o mulţime de unelte din piatră. Din această cauză noi putem urmări mult mai uşor modul în care uneltele s-au schimbat în comparaţie cu modul în care au evoluat corpurile strămoşilor noştri. Bazându-se pe legătura dintre aceste unelte noi şi câteva diferenţe observate în forma craniului lor, oamenii de ştiinţă au numit această populaţie Homo erectus. Cultura şi comunităţile lor au durat sute de mii de ani şi ei s-au răspândit în toată China şi chiar mai la sud până în Java.

În acelaşi timp un alt grup de Homo ergaster a ajuns în Europa stabilindu-se în teritoriile aflate în prezent în Italia, Spania, Franţa, Germania şi Anglia, printre altele. Ei aveau o frunte teşită şi oase masive. Aceştia sunt primii oameni denumiţi neandertalieni. Antropologii îi numesc Homo neanderthalensis.

Populaţiile de Homo ergaster rămase în Africa au fost, de asemenea, active. Ei au format tabere de-a lungul coastelor continentale ajungând din Africa de Sud până în Algeria şi Maroc. Şi cu aproximativ 200 de mii de ani în urmă forma scheletului lui Homo ergaster a devenit imposibil de distins de cea a oamenilor moderni. În acest moment a apărut Homo sapiens. Şi acum lucrurile se complică din nou.

Ce s-a întâmplat atunci când s-au întâlnit copiii lui Homo ergaster?

Acum câţiva ani antropologul John Relethford a rezumat o dezbatere complicată în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în continuare oferind un mod oarecum simplificat de înţelegere a trei teorii principale.

Teoria „înlocuirii africane", numită uneori şi teoria „recentă a originii africane" afirmă că Homo sapiens a ajuns în Africa şi i-a eliminat pe Homo neanderthalensis şi Homo erectus. Practic Homo sapiens i-a înlocuit pe verii lor îndepărtaţi. Această teorie este simplă şi descoperirea „Evei mitocondriale" de către biochimistul Rebecca Cann şi colegii săi sprijină prin dovezi genetice această teorie care arată că toţi oamenii de pe Pământ provin, pe linie genetică, dintr-un strămoş matern comun de Homo sapiens din Africa.

Dar dacă facem un pas înapoi pentru o secundă şi privim la această teorie dintr-o altă perspectivă istorică ea începe să pară mai puţin probabilă. În primul rând, se presupune că Homo sapiens şi-a considerat fraţii ca pe nişte duşmani sau, aşa cum unii antropologi par să sugereze, i-a privit mai degrabă ca pe nişte animale decât ca pe nişte membri ai familiei lor. Întrebarea este următoarea: cât este de probabil ca un grup hoinar de Homo sapiens să intre într-o comunitate de Homo erectus având unelte şi chipuri evident umane şi să o atace sau să-i considere pe aceştia drept „animale"? Este mult mai probabil ca ei să fi făcut comerţ cu localnicii şi, eventual, să petreacă un timp alături de ei atunci când s-au odihnit după un drum lung.

Şi acesta este un fel de a presupune că o teorie multiregională poate fi reală. Popularizată de antropologul Milford Wolpoff (a se vedea una dintre lucrările sale de aici), această teorie se potriveşte cu aceleaşi dovezi care sprijină teoria înlocuirii africane fiind doar o interpretare foarte diferită a aceloraşi dovezi. Wolpoff a sugerat că Homo sapiens nu a înlocuit populaţiile de Homo erectus şi Homo neanderthalensis ci a păstrat legătura cu acestea.

Wolpoff susţine ideea de bun-simţ că Homo ergaster nu a părăsit Africa ci a stabilit în schimb o cale de legătură urmată de multe alte populaţii în ambele direcţii. Aşa cum oamenii au avut rute comerciale care leagau ţinuturile îndepărtate şi care au fost menţionate în istorie şi strămoşii noştri au avut, probabil, ceva similar. Există o mulţime de dovezi că oamenii şi-au părăsit multe avanposturi aflate de-a lungul unor rute din Africa în Asia şi Europa. Cine ar putea spune că drumurile urmate de Homo ergaster nu s-au putut intersecta cu cele ale lui Homo erectus şi Homo neanderthalensis? Dacă Wolpoff şi colegii săi au dreptate şi biologul evoluţionist John Hawks a prezentat dovezi genetice convingătoare pentru aceasta, atunci Homo sapiens, probabil, nu a apărut în Africa şi a colonizat ulterior restul lumii. În schimb, el a apărut aproximativ în aceeaşi perioadă în întreaga lume datorită reţelei extinse de căi de legătură între diferitele zone geografice.

Teoria multiregională nu susţine existenţa în paralel a două sau trei linii separate de evoluţie umană. Aceasta ar fi o interpretare greşită. Pur şi simplu ea sugerează că nu au existat două etape distincte de imigraţie, aşa cum ar sugera harta de mai sus. În schimb, imigraţia şi evoluţia Homo sapiens a început în urmă cu 1.800.000 ani şi ea nu s-a oprit niciodată.

Există, de asemenea, o teorie care are multe în comun cu teoria asimilării. Vinayak Eswaran şi colegii săi propun o teorie într-o lucrare recentă în care susţin că dovezile genetice sugerează că au existat două valuri distincte de imigrare din Africa, unul al omului preistoric şi unul al lui Homo sapiens. Dar pentru ca Homo sapiens să se răspândească în lume el a trebuit să asimileze populaţiile locale deHomo erectus şi Homo neanderthalensis.

În concluzie, în modelul propus de teoria asimilării Homo sapiens nu şi-a eliminat rudele şi nici nu a avut relaţii de legătură cu acestea ca în teoria multiregională. El i-a considerat drept străini, dar cu toate acestea a stabilit alianţe şi a format familii cu ei. Treptat însă Homo sapiens a reprezentat cultura dominantă.


De ce ştim atât de puţin despre acest lucru?

Antropologii sunt de acord cu cele mai multe fapte cu privire la locul în care oamenii au migrat şi când a avut loc aceasta. Cum putem avea atunci trei teorii divergente? Răspunsul simplu ar fi că dovezile sunt insuficiente. Anumite etape din evoluţia umană apar doar în unul sau două oase.

Cele mai multe dintre informaţiile noastre cu privire la locurile unde trăiau strămoşii noştri provin din descoperirea unor unelte pentru că piatra se păstrează mai bine în timp decât oasele. Prin urmare, oamenii de ştiinţă vor clasifica adeseori o descoperire ca aparţinând lui Homo erectus, de exemplu, bazându-se pe tipurile de unelte pe care le-au găsit şi nu pe baza rămăşiţelor unor schelete. Deci, într-un anume sens, punctul nostru de vedere asupra istoriei omenirii se bazează mai mult pe artefactele culturale decât pe cele biologice.

Găsirea şi datarea aceste artefacte ridică o serie de probleme, începând cu accesul la ele (dacă există vestigii culturale ale lui Homo ergaster în Afganistan, cum am putea merge să le excavăm?) şi continuând cu limitările tehnologice cu privire la datarea lor (de multe ori datăm aceste artefacte pe baza locului în care acestea apar în straturile de sedimente).

Până de curând singura cale prin care s-au putut urmări rutele din afara Africii a fost aceea de a căuta fosile şi artefacte. Antropologii pot urmări schimbările evolutive şi culturale prin examinarea vestigiilor preistorice, datarea lor cu ajutorul unor tehnologii variate şi extrapolarea acestor rute în afara Africii pe baza acestor probe limitate.

Cei mai mulţi antropologi admite că noi, pur şi simplu, nu ştim ce s-a întâmplat atunci când primii oameni au părăsit Africa şi îşi revizuiesc propriile teorii atunci când apar noi dovezi. Influentul manual al lui Richard Klein întitulat The Human Career, care este de cele mai multe ori citat în legătură cu evoluţia umană, este plin de obiecţii cu privire la cât de multe dintre aceste teorii se află încă în curs de dezbatere şi revizuire.

Doar în acest an, de exemplu, antropologul Simon Armitage a susţinut, într-un nou studiu, că dovezile arheologice sugerează că Homo sapiens a plecat din Africa mai devreme, cu 200 de mii de ani în urmă, pentru a se stabili în Orientul Mijlociu. Aceasta spre deosebire de teoriile anterioare care susţineau că Homo sapiens a părăsit Africa cu aproximativ 70 de mii de ani în urmă.


Dovezile genetice

În prezent noi putem completa studiile oaselor umane şi a artefactelor cu ajutorul analizelor genetice. Aceste studii se bazează pe ADN-ul prelevat din probele unor indivizi reprezentativi din întreaga lume şi analizează cât de asemănător este acesta. Dacă a existat un val recent de imigrare din Africa atunci ne aşteptăm ca ADN-ul oamenilor să devină tot mai similar pe măsură ce ne îndepărtăm de Africa. Acest lucru este rezultatul a ceea ce se numeşte „efectul de fondator".

Dacă priviţi imaginea de mai sus veţi vedea o reprezentare simplă a acestui efect. Pe măsură ce un grup iniţial se împarte în mai multe grupuri de fondatori, diversitatea lor genetică este diminuată. Ca rezultat, atunci când o populaţie părăseşte o anumită zonă ne aşteptăm ca aceasta să devină tot mai puţin variată din punct de vedere genetic. Şi într-adevăr, cele mai multe studii au arătat că oamenii din întreaga lume sunt genetic foarte asemănători, cele mai variate populaţii din punct de vedere genetic fiind în Africa şi India (al doilea loc în care Homo sapiens s-a stabilit).

O diversitate genetică scăzută printre oameni ar putea sugera că teoria înlocuirii este corectă. Atunci când Homo sapiens s-a răspândit din Africa el a înlocuit populaţiile arhaice umane şi a lăsat doar urmele sale genetice.

Cu toate acestea, alte studii genetice par să susţină teoria multiregională sau modelul de asimilare al populaţiilor, inclusiv studiul lui Hawks pe care l-am menţionat mai devreme. El observă că urmele omului preistoric aflate în ADN-ul nostru nu pot fi uşor de găsit mai ales dacă urmaşii hibrizi ai unor legături dintre Homo erectus şi Homo sapiens s-au căsătorit cu Homo sapiens.

Beneficiind de progresele înregistrate în ceea ce priveşte citirea genomului uman noi am obţinut, de asemenea, dovezi genetice despre omul preistoric. Mai multe grupuri de cercetători au studiat recent secvenţele genomului de Homo neanderthalensis şi au descoperit că oamenii moderni au urme de Homo neanderthalensis în ADN-ul propriu ceea ce sugerează că teoria asimilării şi teoria multiregională s-ar putea afla mai aproape de adevăr.


Ce ştim sigur despre originile noastre?

Deşi noi am putea să nu ştim ce s-a întâmplat în timpul acelor nenumărate migraţii din Africa, un lucru este sigur şi anume că am evoluat de la un strămoş care se înrudea cu maimuţele. Acesta este adeseori numit un „strămoş comun" deoarece reprezintă creatura ai cărei urmaşi s-au împărţit în două grupuri care în cele din urmă au evoluat în maimuţele moderne şi în oamenii moderni. Există dovezi ample, convingătoare ale evoluţiei umane care a avut loc în Africa, dovezi care provin atât de la rămăşiţele şi artefactele rămase de la omul preistoric cât şi din cadrul geneticii. În concluzie, nu există absolut nicio îndoială că originea lui Homo sapiens provine din cadrul unor culturi şi comunităţi foarte diferite de ale noastre. Atât de diferite încât acestea aparţin unor alte specii.

Marea întrebare este dacă strămoşul nostru reprezintă o filiaţie „pură" care a izvorât dintr-un grup de Homo sapiens care a părăsit Africa relativ recent sau este vorba de un mozaic de popoare şi culturi care s-au amestecat pe măsură ce s-au răspândit pe tot globul. Răspunsul, în prezent, este o chestiune de interpretare. Indiferent de originile noastre Homo sapiens de astăzi pare să se bucure de patrimoniul cultural al tuturor celor trei teorii. Noi suntem o specie de oameni cuceritori care ne-am integrat si ne-am amestecat unii cu alții în decursul legăturilor comerciale dintre noi ce au avut loc pe distanţe mari.