Cum au făcut praf „miniștrii de Externe ai PMP” o instituție a statului

| 30 mai, 2014

În ultimii doi ani de zile au ieșit la iveală numeroase ”tunuri” prin care apropiații lui Traian Băsescu au sifonat banul public. De la întreprinderi de stat și până la instituții de cultură, nimic nu a scăpat fără ca clientela politică să bage mâinile pân la cot și să fure tot ceea ce se putea fura.

Un exemplu în acest sens (al câtelea oare?) ne este oferit de un raprot al Curții de Conturi cu privire la falimentarea Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni. Aflat în subordinea Ministerul de Externe, instituția a fost adusă practic la sapă de lemn sub mandatele miniștrilor Teodor Baconschi și Cristian Diaconescu.

Povestea începe în aprilie 2011, când ministrul de Externe Teodor Baconschi l-a instalat în fruntea Institutului pe Cristinel Dumitru, care lucra pentru firma Mabo Group, din Galaţi. La câteva luni de la numirea pe funcţia de director general, Cristinel Dumitru a început operațiunea de spoliere a bugetului Institutului Hurmuzachi, printr-u contract în valoare de 10.000 de euro, pentru servicii de consultanţă, întocmirea şi inventarierea patrimoniului, încheiat cu firma Bomo Still din Galaţi, care avea ca obiect principal de activitate comerţul cu amănuntul de îmbrăcăminte.

În decembrie 2011, deşi operațiunea de inventariere a bunurilor deţinute de Institut nu fusese încă finalizată, s-a decis casarea unor mijloace fixe şi obiecte de inventar a căror valoare a fost estimată la peste 127.000 de lei. Raportul Curții de Conturi arată că printre bunurile casate și predate ca deșeuri firmei Globex Expedition SRL se aflau și obiecte noi, aflate în stare de funcţionare, dar și articole de inventar care nu au fost predate în realitate. Mai mult, directorul Cristinel Dumitru a transferat cu titlu gratuit către Universitatea “Dunărea de Jos”, fără aprobarea Ministerului de Externe, patru autoturisme, o autoutilitară şi un tractor.

Tot în perioada în care Institutul Hurmuzachi a fost condus de Cristinel Dumitru, raportul Curții de Conturi remarcă și faptul că o parte din contractele de achiziţie publică, în valoare de aproximativ 63.000 de lei, au fost atribuite în mod suspect unor firme din Galați. Printre acestea se numără Bomo Still SRL, Winner Island SRL, SISA Concept SRL și SYBLYS SRL, adică firma de la care fusese detaşat directorul executiv al Institutului, Andrei Cruceanu.

Urmare a tuturor acestor nereguli în gestionarea fondurilor publice ale Institutului, raportul Curții de Conturi constată că în mandatul lui Cristinel Dumitru bugetul statului a fost prejudiciat cu peste 203.000 de lei. La aceşti bani, ca urmare a pasivităţii conducerii Institutului în recuperarea creanţelor certe, lichide şi exigibile înăuntrul termenului de prescripţie se mai adaugă și un alt prejudiciu, în valoare de 154.593 de lei.

Desigur, aceste prejudicii uriașe nu ar fi fost posibile dacă miniștrii Baconschi și Diaconescu nu ar fi închis ochii cu bună știință față de jaful care se petrecea la Institutul Hurmuzachi. Modul în care a fost prejudiciat bugetul acestui instituției devine astfel un alt scandal uriaș de corupție pe obrazul mai negru decât smoala al PMP, partidul în care și-au găsit refugiu ambii foști miniștri de Externe.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ