Cum câştigă România din redevenţele plătite de RMGC

| 31 aug, 2013

Orice proiect minier sau de extracţie a gazelor naturale prezintă riscuri pentru mediu. În acest caz se află şi proiectul de la Roşia Montană. Important este ca acele riscuri să fie cât mai mici, iar câştigul statului să fie consistent. Aici intervin autorităţile, care trebuie să negocieze un contract cât mai solid.

Oricât de impenetrabil va fi contractul şi oricât de stricte vor fi măsurile de mediu, cu siguranţă vor exista persoane care se vor declara nemulţumite. În cazul de faţă vor susţine că o viitoare exploatare minieră pe bază de cianuri va însemna numai distrugere pentru Roşia Montană. Aşa o fi sau nu, cred că nu putem şti cu siguranţă având în vedere că Finlanda sau Suedia, ţări foarte dezvoltate, care au aceleaşi norme de mediu ca România, utilizează exploatarea prin cianuri. Dar acest aspect, foarte important, nu face obiectul analizei de faţă, ci ne vom doza efortul pentru a înţelege implicaţiile economice ale unui posibil contract între statul român şi RMGC.

Potrivit comunicatului trimis de guvernul României, acordul dintre statul român şi RMGC prevede că „RMGC va transfera în etape cu titlu gratuit către acţionarul minoritar controlat de statul român o cotă de 5,69% din capitalul social al RMGC; participaţia indirectă a statului român urmează să ajungă astfel la 25%. Redevenţa minieră aplicabilă proiectului minier va fi de 6% (faţă de 4 % în cazul celorlalte miniere) cu opţiunea statului român de a solicita plata acesteia în natură. De asemenea, investitorul se angajează să întreprindă conservarea, amenajarea şi revitalizarea patrimoniului cultural, să asigure protecţia mediului şi eliminarea poluării istorice, să contribuie la dezvoltarea economică şi culturală durabilă a comunităţii din Roşia Montană".

Din start condiţiile negociate de actualul guvern sunt mult mai bune decât cele din vechiul acord. Astfel, participaţia statului român va creşte de la 19,3% la 25%, iar redevenţa va fi de 6%, în loc de 4%. Dacă vor rămâne aceste cifre, România va beneficia de una dintre cele mai mari redevenţe din lume. De exemplu, în Finlanda şi Suedia se percepe o redevenţă cuprinsă în intervalul 0-2%, în Australia între 0% şi 2,5%, în Brazilia se situează la 1%, iar Spania nu percepe redevenţe. Pe de altă parte, Rusia prevede aceeaşi redevenţă de 6% ca România, în schimb Chile cere o taxă cuprinsă între 0% şi 14%. Trecând la continentul african, Congo şi Ghana au redevenţe de 5%, iar Republica Democrată Congo prevede o taxă de 2,5%. În fine, una dintre cele mai mari forţe economice din lume, China, are un sistem în care percepe între 0,6 – 0,85 euro pe tonă drept taxă pe resurse.

În cazul în care lucrurile merg bine pentru RMGC şi se va demara proiectul minier de la Roşia Montană, analiştii economici apreciază că numai pentru construcţia infrastructurii necesare exploatării va fi necesară suma de 1 miliard de euro, iar RMGC preconizează că în următorii doi ani vor fi create aproximativ 2.300 de locuri de muncă. Încă un miliard de euro va fi necesar pentru construcţia complexului minier. În total compania canadiană va investi în România aproximativ 2 miliarde de euro, ceea ce va însemna sume importante de bani pentru bugetul de stat şi câteva mii de locuri de muncă. Adăugând şi redevenţele viitorul sună bine, însă proiectul minier trebuie urmărit cu foarte mare atenţie pentru ca cei de la RMGC să-şi respecte cu stricteţe obligaţiile contractuale, mai ales în domeniul protecţiei mediului.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
31 aug, 2013
Alexandru
riscuri
Riscurile in ceea ce priveste mediul sunt infime avand in vedere ca tehnologia de exploatare este cea mai moderna, ba chiar aprobata de UE,si barajul care se va construi ar fi cel mai sigur din lume.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ