Cum explică Dăncilă gafa cu "imunoglobina". "Numai cine nu munceşte nu greşeşte"

| 12 mar, 09:00

Rămâne un mister ce scrie de fapt pe hârtiile premierului Dăncilă. Premierul nu își mai amintește dacă a citit ea greșit sau a citit corect, dar textul scris era greșit.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, duminică seara, că şi-a asumat greşeala din şedinţa de guvern, când a spus de şase ori "imunoglobină", dar a spus că s-ar fi bucurat dacă cei care au criticat-o ar fi văzut că problema a fost rezolvată.

"Accept întotdeauna criticile. De multe ori cred că sunt constructive. M-ar fi bucurat mult mai mult ca cei care m-au criticat să vadă ceea ce stă în spatele acestei greşeli - că s-a rezolvat problema, iar toţi cei care aveau această problemă aşteptau un răspuns din partea noastră. Noi, românii, spunem a greşi e omeneşte sau numai cine nu munceşte nu greşeşte", a declarat Viorica Dăncilă la Antena 3, întrebată despre greşeala din şedinţa de guvern, când a spus de şase ori "imunoglobină" în loc de imunoglobulină.

Ea a spus că nu mai ştie dacă pe discurs era scris "imunoglobilă" sau dacă a citit ea greşit.

"În fiecare zi e o zi foarte plină, sunt multe presiuni. Probabil atunci, sub presiunea momentului, din dorinţa de a explica cât mai multe am făcut această greşeală. Poate am mai făcut greşeli şi poate voi mai face. Nu neg acest aspect. Sunt foarte puţini oamenii care nu au greşit o dată când au pronunţat un cuvânt sau când au făcut referire la un anumit domeniu în care nu au lucrat. Nu am toţi termenii legat de medicină, nu sunt medic. Nu vreau să-mi justific faptul că am făcut această greşeală. Am făcut şi mi-o asum. Imediat după terminarea şedinţei de Guvern am realizat acest lucru. (...) Am fost supărată pe mine că am greşit. Mi-am asumat această greşeală. Nu trebuia să greşesc şi o să fiu mai atentă", a adăugat premierul.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ