Cum faci diferenţa între o aluniţă inofensivă şi una canceroasă

| 13 dec, 2014

Cu cât descoperi mai repede o aluniţă canceroasă, cu atât tratamentul este mai uşor şi rezultatele mai bune. Dar nu e uşor de distins între aluniţele inofensive şi cele problematice.

Doi din trei australieni în viaţă vor fi diagnosticaţi cu cancer de piele până la vârsta de 70 de ani. Sunt mai multe tipuri de piele, dar cel mai periculos este melanomul. În anul 2010 acesta a fost al patrulea cel mai răspândit în Australia, cu 11.405 noi cazuri.


Există o serie de indicatori asociaţi cu riscul apariţiei melanomului, astfel:
- vârsta;
- numărul de aluniţe;
- tipul de piele şi culoarea pielii;
- istoria personală privind incidenţa cancerului de piele;
- aluniţe neobişnuite, mai mari de 5 milimetri;
- părul roşu ori deschis.



Niveluri mari de expunere la Soare şi multiple arsuri ale pielii, de asemenea, cresc riscul apariţiei melanomului.

Verificându-ţi regulat pielea, poţi detecta aluniţe ce se modifică ori poţi identifica noi aluniţe. Un studiu realizat cu ajutorul a 3.500 de locuitori ai statului Queensland (Australia) afectaţi de melanom a arătat că jumătate dintre cazuri au fost detectate de către pacienţi, iar o cincime de către partenerii lor.

Caracteristicile melanomului ce trebuie căutate sunt cunoscute drept regula ABCD:
Asimetrie;
- neregularităţi ale marginilor (eng. Border irregularity);
- schimbări ale Culorii;
Diametru mai mare de 5 milimetri.

Doctorii şi populaţia utilizează aceste reguli de mai bine de 25 de ani pentru a identifica aluniţe suspecte. Dar odată cu detectarea unor melanoame mai mici de 5 mm şi constatarea importanţei scăzute a neregularităţilor în stabilirea diagnosticului corect s-a realizat că aceste caracteristici nu sunt mereu indicatori siguri privind natura (canceroasă ori nu) a aluniţelor.

În 2011 a fost propusă populaţiei o regulă mai simplă, bazată pe două caracteristici: asimetrie şi culoare. În vreme ce aluniţele normale tind să fie simetrice şi uniforme în ce priveşte culoarea, melanomul tinde să fie asimetric şi să aibă multiple culori.

 


Folosind această regulă persoane fără pregătire medicală au fost capabile să identifice corect 93% dintre cazurile de melanom.

Nu toate melanoamele respectă această regulă, unele fiind foarte dificil de identificat. În particular, un tip de melanom, numit melanom nodular, este o formă de melanom agresiv, cu o dezvoltare rapidă, care răspunde mai puţin la tratamentul existent şi are o rată de supravieţuire mai mică.





Cercetători din Melbourne au propus adăugarea a trei noi caracteristici la regula ABCD: înălţimea,fermitatea şi evoluţia de-a lungul unei luni, pentru a creşte probabilitatea de a detecta melanomul nodular. Acest tip de melanom adesea începe ca un nodul roşu.

 


Dacă eşti îngrijorat de aluniţe cu aceste caracteristici, vizitează-ţi doctorul de familie, în vederea planificării unei consultaţii la doctorul dermatolog.

O mai bună detectare a melanomului

Pe măsură ce nivelul de conştientizare a pericolului reprezentat de melanom a crescut, tehnologia a evoluat, apărând instrumente ce pot ajuta la auto-diagnoza cancerului de piele.

Astfel, au apărut nu doar aplicaţii pentru telefoanele mobile ce calculează riscul personal de a dezvolta melanom, ci care permit populaţiei să documenteze, supravegheze şi analizeze propriile aluniţe.

Dar experţii s-au întrebat dacă aceste aplicaţii chiar fac o treabă bună. Un studiu recent a presupus trimiterea imaginilor a 15 aluniţe (10 benigne, 5 maligne) către cinci aplicaţii diferite, în scopul stabilirii unui diagnostic de către acestea. Două dintre cele 5 aplicaţii nu au identificat niciun melanom. Trei însă au identificat 80% dintre melanoame.

Deşi noile aplicaţii sunt incitante, este nevoie de precauţie în utilizarea rezultatelor acestora, în special a celor care sunt pe bani. Acurateţea unora lasă de dorit, iar problema sănătăţii este prea importantă pentru a ne baza pe acestea.

Un dispozitiv numit dermatoscop poate fi conectat la un telefon inteligent pentru a examina pielea.

 


Folosind un asemenea dispozitiv, putem face fotografii ale aluniţelor pe care le putem stoca, pentru a le urmări evoluţia ori pentru a le trimite dermatologului. Procesul este numit teledermoscopie. O asemenea abordare are avantaje evidente: timpi de reacţie reduşi, costuri reduse, diagnostic rapid şi tratament mai bun.

Dermatoscopul mobil poate deveni un accesoriu popular al telefonului mobil în curând. Până atunci însă cel mai bun lucru pe care-l putem face este să ne verificăm în mod regulat pielea folosind regula ABCD, iar când avem suspiciuni să mergem rapid la doctorul de familie ori la dermatolog.

Tag-uri: alunita, cancer
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ