Cum foloseşte guvernul experţii din mediul privat pentru creşterea ratei de absorbţie
Fondurile europene reprezintă şansa României de a se dezvolta. Până de curând ţara noastră s-a dovedit a fi repetentă la acest capitol, însă autoritățile de la Bucureşti sunt hotărâte de a pune banii europeni la treabă.
În acest sens, Guvernul României a subliniat că va prelua modelul de succes al Poloniei în ceea ce priveşte creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene. Recunoscut este faptul că Polonia a ajuns la performanţa de a se bucura de una dintre cele mai ridicate rate de absorbţie din Uniunea Europeană.
De remarcat că declaraţiile nu au rămas la nivelul de intenţie şi mecanismele s-au pus în mişcare. În luna iunie, premierul Victor Ponta a desfăşurat o vizită de lucru în Polonia unde s-a întâlnit cu omologul său Donald Tusk. „Am avut ocazia cu această vizită să discutăm despre două domenii în care România are foarte mult de învăţat de la Polonia. În primul rând, domeniul absorbţiei fondurilor europene şi am considerat că experienţa pozitivă a Poloniei poate reprezenta pentru România un exemplu de urmat", a spus Victor Ponta. De asemenea, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat că modelul polonez de absorbţie a fondurilor europene este unul de succes şi o sursă de inspiraţie pentru România. „Polonia este un model de succes în absorbţia fondurilor europene şi, în consecinţă, o sursă de inspiraţie şi pentru România, care trebuie să recupereze rapid decalajele moştenite din perioada 2009 – 2011. Din acest motiv, ne uităm cu atenţie la sistemul implementat de Polonia şi la experienţa acestei ţări deoarece vrem să adaptăm cele mai bune soluţii pentru a fi siguri că vom cheltui chiar şi ultimul euro alocat României de către Uniunea Europeană”.
Aceste vizite s-au concretizat prin preluarea unor măsuri adoptate de ceva timp de Polonia. Astfel, în vederea accelerării absorbţiei banilor europeni, guvernul USL a contractat experţi care se ocupă de avizarea proiectelor europene. O altă măsură a vizat creşterea salariilor celor implicaţi în acest proces. De asemenea, în urma discuţiilor dintre Guvern şi beneficiarii privaţi s-a propus ca cei din urmă să nu mai fie obligaţi să deruleze proceduri de achiziţie publică. Această decizie va simplifica foarte mult procedurile birocratice, lucru ce va duce la accelerarea gradului de absorbţie. Cu toate acestea, cea mai mare realizare a actualului guvern este deblocarea tuturor programelor de finanţare europeană.
O veste bună a venit la începutul lunii iulie, atunci când premierul Ponta a anunţat că rata de absorbţie curentă a fondurilor europene a ajuns la aproximativ 20%. „Acum, spre supărarea domnului preşedinte şi a PDL, am reuşit să deblocăm toate programele operaţionale sectoriale, blocate de PDL în 2010 - 2011. Într-un an am ajuns la 20% grad de absorbţie, pornind de la 7%, deci s-a triplat. Avem foarte puţin timp în perioada următoare 2013 - 2014 pentru a mai contracta şi a mai utiliza restul sumelor puse la dispoziţie şi mai ales de la 1 ianuarie 2014 începe noul exerciţiu bugetar. O să avem doi ani în care se suprapune bugetul 2007 - 2013 cu cel din 2014 – 2032”.
Fondurile europene sunt şansa României pentru o creştere economică sustenabilă, însă timpul nu mai are răbdare cu noi. După ce în primii ani am ratat mare parte din banii europeni, acum nu mai avem voie să facem greşeli. Ce-i drept, actualul guvern a reuşit să pună în funcţiune destul de repede mecanismul ce vizează absorbţia fondurilor europene, lucru remarcat şi de autorităţile europene. Cu toate aceste, marea provocare rămâne să menţinem acest traseu.
Ştirile orei
foarte bine:
mai ramane ca cei interesati sa faca proiecte fezabile,iar cei pusi sa verifice cum se deruleaza,sa verifice atent,mare schimbare nu e...
mai bine se angajau "experti"care sa faca proiectele,nu doar sa le avizeze...
dar est un pas inainte