Cum minimizează liderii protestatarilor actele de violență din cazul Barbu

Vandalizarea în plin centrul Capitalei a maşinii ministrul Culturii Daniel Barbu și reacțiile ulterioare ale autorităților au dat naștere la un val de replici din partea anumitor lideri ai protestatarilor. Evenimentul petrecut joi seara reprezintă prima acțiune de la începutul protestelor ce implică un act efectiv de violență. Independent de calitatea lui Daniel Barbu, acțiunea protestatarilor demonstrează că mișcarea anti-Roșia Montană s-a extremizat.

Primul care a comentat pe scurt întâmplarea a fost Claudiu Crăciun, maestrul de ceremonii al Pieței. El a explicat într-o postare pe Facebook că „integritatea fizică a domnului Barbu nu a avut de suferit ci rămășița de demnitate pe care o mai are. Au avut însă de suferit protestatarii agresați de jandarmi și politisti”. Modelul este standard, implicând minimalizarea evenimentului și victimizarea protestatarilor agresați de jandarmi.

Apoi vine analiza lui Costi Rogozanu asupra evenimentului, care pune întregul incident, încă  din titlu în seama... lui Victor Ponta, considerând că el este cel care  îndeamnă la violenţă. Argumentul său este că protestatarii nu s-au făcut vinovați de acte de violență extremă în seara de joi, dar că premierul Ponta incită la măsuri represive față de manifestanții care, nu-i așa, nu ar fi vrut să-l agreseze pe Barbu.

O altă reacție față de ceea ce s-a petrecut în Centrul Vechi îi aparține lui Mihai Goțiu, care explică foarte calm „cum o persoană a lovit cu mâna (sublinez, cu mâna) luneta maşinii în care urcase Daniel Barbu, care a căzut când acesta a trântit portiera”. Desigur, și în viziunea acestui purtător de cuvânt al Pieței, reacția disproporționată a autorităților demonstrează câtă ură există din partea executivului față de manifestanții în general pașnici.

Dacă este să privim comparativ cele trei replici prezentate anterior, putem vedea esența mesajului liderilor manifestanților în raport cu evenimentul de joi seară. Ei încearcă să minimalizeze semnificația evenimentului, discută despre violențe față de cei care se opun exploatării de la Roșia Montană și, nu în ultimul rând, analizează vinovăția lui Daniel Barbu care și-a dat acordul pentru începerea exploatării din Apuseni.

Ceea ce purtătorii de cuvânt ai Pieței uită este că nu contează dacă luneta respectivă a fost spartă de un pumn, cu o piatră sau cu o rachetă ghidată laser. În schimb, este important că manifestanții au ajuns, după o lună de proteste, să recurgă la acte de violență fizică pentru a-și susține punctele de vedere.

Isaac Asimov spunea la un moment dat că „Violența este ultimul refugiu al celor incompetenți”. După mai bine de o lună de manifestații, oamenii din Piața Universității nu au obținut din punct de vedere obiectiv aproape nimic. Proiectul de lege care a generat protestele se discută în continuare în Parlament, iar majoritatea românilor continuă să fie de partea exploatării. Incapabili deci să convingă, manifestanții (și cei care se ascunde în spatele lor) au început să recurgă la ”argumentul” pumnului.

Dacă ar fi fost niște lideri adevărați ai Pieței, Goțiu, Crăciun sau Rogozanu ar fi trebuit să fie în prima linie a celor care au condamnat violențele la care a fost supus Daniel Barbu, recunoscând astfel riscul ca ele să decredibilizeze complet mesajul protestatarilor în ochii românilor.  În schimb însă, acești ”lideri” auto-proclamați s-au comportat ca niște adevărați dușmani ai Pieței incitând implicit la noi acte de violență, prin încercarea de a minimaliza imprtanța a ceea ce s-a întâmplat joi seara.