Cum minte Băsescu în cazul Roșia Montană

Dincolo de faptul că stabilirea caracterului constituțional sau neconstituțional nu intră în niciun fel în atribuțiile șefului statului, trebuie însă remarcat că lungul expozeu al președintelui se bazează pe o interpretare urechistă a normelor legale și constituționale aplicabile.

Dar să o luăm pe rând. Primul argument adus de Traian Băsescu pentru a susține teza neconstituționalității proiectului de lege inițiat de către cabinet este acela că nu se poate atribui prin lege un contract, ca urmare a caracterului său individual.

Absolut neadevărat. Constituția și legile României nu interzic și nici nu limitează în vreun fel posibilitatea ca Parlamentul să aprobe prin lege un contract încheiat între statul român și o companie privată.

De altminteri, cea mai bună dovadă în acest sens este oferită de jurisprudența Curții Contituționale. De-a lungul timpului, Curții i-a s-a cerut să se pronunțe asupra constituționalității unor legi care aprobau măsuri referitoare la cazuri particulare, individuale.

Numai că, în majoritatea cazurilor, Curtea a respins obiecțiile neconstituționalitate ridicate. Spre exemplu, nu mai departe de acum câteva luni, Curtea a considerat drept constituțională legea prin care se aproba memorandumul încheiat de către statul român și Rompetrol.

Un alt argument invocat de președinte se referă la prelungirea licențelor miniere. Nici de această dată obiecțiile invocate nu stau  în picioare, ele demonstrând grava necunoaștere a legislației aplicabile, dar și a istoriei proiectului dezvoltat de către canadieni la Roșia Montană.

În primul rând, este deja de notorietate publică faptul că actuala licență de exploatare a zăcământului de la Roșia Montană nu a fost dată de către cabinetele conduse de Victor Ponta, ci de către guvernul lui Radu Vasile. Or, dacă guvernul din care făcea parte la acel moment inclusiv Traian Băsescu a procedat legal acordând licența către RMGC pe 20 de ani, de ce nu ar fi și posibilitatea prevăzută în proiectul cabinetului Ponta ca licența de exploatare să fie prelungită cu alți 20 de ani?

În al doilea rând nu există niciun pericol ca statul român să piardă controlul asupra a modului în care se desfășoară exploatarea de la Roșia Montană. Conform legislației actuale, statul român are controlul efectiv și continuu asupra oricărei exploatări miniere din România, indiferent de durata licenței de exploatare prin ANRM.

Mai exact, în baza legii minelor (Legea nr.85/2003) titularii licențelor (indiferent de durata acesteia au obligația să prezinte anual spre aprobarea ANRM (autoritatea de control în domeniu) planul de exploatare, precum şi situaţia rezervelor. Altfel spus, dacă exploatarea ar fi avizată și licența de exploatare a RMGC ar fi prelungită, statul român ar avea posibilitatea să o suspende oricând, ca sancțiune pentru nerespectarea acestei obligații sau îndeplinirea ei neconformă.

O altă critică adusă de președinte se referă la procedura de expropriere. Chipurile ar fi neconstituțional ca RMGC să primească dreptul de a face exproprieri.

În realitate însă, nici vorbă de așa ceva în proiectul de lege inițiat de către guvern. Nicăieri nu li se dă canadienilor un asemenea drept. De fapt, așa cum este și firesc în cazul oricărui proiect de interes public, expropriator este statul român, prin Ministerul Economiei. Se prevede întradevăr posibilitatea ca Ministerul să acționeze prin intermediul titularilor de licență. Dar este vorba despre un mandat, în care investitorul ar juca rolul de mandatar și nicidecum de titular al dreptului de expropriere.

De altfel, mecanismul de expropriere care ar urma să fie aplicat la Roșia Montană funcționează deja și în cazul altor proiecte de interes public național. Spre exemplu, în cazul autostrăzilor, exproprierea este făcută de CNADNR, iar în cazul proiectelor din domeniul energetic, de către Electrica SA. Adică de societăți comerciale, care duc la îndeplinire procedura de expropriere, sub controlul autorităților statului și în numele acestuia.

În sfârșit, un alt argument fără nicio susținere din punct de vedere juridic prezentat de către Traian Băsescu este acela că principiul separației puterilor în stat ar fi încălcat prin abilitarea unor autorități ale statului de a efectua anumite operațiuni.

În realitate nu există nicio normă sau principiu constituțional care să împiedice Legislativul să să modifice atribuțiile diferitelor autorități ale statului. Singura condiție este aceea ca aceste modificări să se facă prin acte normative speciale, care să aibă forță juridică cel puțin egală sau chiar mai mare cu a celor cadru, care reglementează activitatea instituțiilor sau autorităților în discuție.

Trăgând linie, concluzia este simplă. Traian Băsescu nu este nici pe departe marele specialist în drept constituțional care se pretinde. Dar, pentru a parafraza binecunoscutul proverb,  dacă tăcea, "constituţionalist" rămânea.

Cum Traian Băsescu și democrația nu fac deloc o casă bună, președintelui i-a picat greu la stomac posibilitatea ca decizia asupra exploatării în favoarea căreia a făcut un lobby atât de înverșunat să fie luată prin dezbatere publică. Așa încât, în lipsă de argumente logice, a încercat să blocheze un asemenea demers cu minciuni flagrante.