Cum poate schimba piaţa media lăcomia Trustului Pro

| 26 iul, 2013

Piaţa televiziunilor a luat-o razna. După ce Antena 3 a fost pusă sub acuzare de către procurorii DNA pentru complicitate la şantaj, iar Realitatea TV este în pragul colapsului sub managementul dezastruos al lui Cozmin Guşă, cei de la Pro TV s-au gândit că e momentul oportun pentru a-şi da în petec.

Astfel, reprezentanţii Pro TV au anunţat că postul de televiziune iese din grila "must-carry", adica grila de canale libere la retransmisie de catre societatile de cablu, începând cu 23 iulie.  Astfel, de acum înainte, furnizorii de cablu vor fi nevoiţi să ceară acordul şi să plătească pentru a redifuza postul către abonaţii săi.

Pe termen scurt, decizia Pro TV nu va afecta telespectatorii, în condiţiile existenţei unor contracte în derulare ale operatorilor de cablu şi care vor fi duse la bun sfârşit. Tema are o vizibilitate ridicată în presă fiindcă este prima mişcare de acest fel a unui post TV. Totuşi, argumentele invocate de reprezentanţii Trustului Pro pentru a-şi legitima această opţiune nu par a fi convingătoare fiind mai degrabă o înlănţuire de termeni tehnici prin care se încearcă derutarea publicului: "Decizia noastră este motivată de faptul că Pro TV se află într-un proces de modificare a strategiei de distribuţie în vederea trecerii la transmisia digital terestră şi implementarea serviciilor multimedia digitale la nivel naţional după un concept care ne va ajuta să minimalizăm impactul digitalizării asupra business-ului. Schimbările de distribuţie nu vor afecta în niciun fel conţinutul", se arată în informarea transmisă de reprezentanţii Pro TV către Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Mai pe şleau, decizia Pro TV este expresia unei crize de resurse finanicare care pare a afecta postul, mai ales dacă luăm în considerare că, la începutul anului, Pro TV a avut un conflict cu un mare operator de cablu tocmai din cauza sumelor mari cerute de staţia TV pentru retransmisia postului.

Din nefericire pentru Pro TV, opţiunea de retragere din pachetul “must carry” vine într-un moment inoportun. Fiindcă este o probă a lăcomiei în contexul în care, pe de o parte,  piaţa de publicitate nu se află nici pe departe la nivelul dinaintea crizei. Pe de altă parte, calitatea producţiilor Trustului Pro este într-o evidentă scădere – formatul tabloid a luat locul emisiunilor serioase. În acest context, nu este exclus ca gestul Pro TV să genereze un efect de bumerang nefiind exclus ca Pro TV să fie lăsat în afara grilei de programe de către cablişti, mai ales dacă pretenţiile financiarea ale Trustului Pro vor fi exagerate.

Astfel, aşa-zisul gest curajos la proteviştilor să-i lase cu buza umflată. Adică şi fără telespectatori, şi fără banii pe care îi încasează din publicitate.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
27 iul, 2013
telespectator
o decizie a boardului unui post TV
banal...
ei decid,ei raspund...
corect...
ne bagam si noi in seama pe principiul ca le stim pe toate..
clasic romanesc...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ