Cum răspunde senatorul Gabriela Firea atacurilor lui Traian Băsescu
Senatorul PSD Gabriela Firea, care este şi comunicatorul comisiei de anchetă privind achiziţia de terenuri a Ioanei Băsescu, i-a răspuns preşedintelui Traian Băsescu.
Gabriela Firea a declarat, la Antena 3, că "în afară de firele de păr albe care mai sunt pe creştetul lui Traian Băsescu nu mai are ce respecta".
"În afară de firele de păr albe care mai sunt pe creştetul lui Traian Băsescu nu mai am ce respecta. De mine, ca senator, poate să spună orice, dar eu nu am fost suspendată de alegătorii mei. Dumnealui a fost suspendat în urma unui referendum legal, asta este mare diferenţă", a spus senatorul PSD, marţi, la Antena 3.
"Eu cred că ar trebui să primesc şi un premiu. În două zile, de la prompteristă am ajuns şantajistă. Trebuie să recunosc că am o carieră fulminantă şi asta i se datorează lui Traian Băsescu. Lăsând gluma la o parte, o doamnă din sfera lui Traian Băsescu, doamna Narcisa Iorga, fostă şefă a biroului de presă al PDL, ca membru CNA ne articula cu tot felul de amenzi şi sancţiuni(...). În 2008, am avut o emisiune cu europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, iar doamna Narcisa Iorga s-a simţit lezată în urma acelei emisiuni şi a făcut plângere la poliţie", a mai spus Gabriela Vrânceanu Firea.
"Nu am ştiut de acea plângere decât în momentul în care am devenit senator şi am fost chemată la Înalta Curte, unde am depus şi eu la rândul meu o notă explicativă. La Înalta Curte nu s-a adeverit ceea ce a afirmat doamna Narcisa Iorga, fiindcă dacă s-ar fi adeverit primeam închisoare cu executare sau cu suspendare. Mi s-a aplicat o amendă administrativă. Poate că de fapt asta e ciuda preşedintelui Băsescu:că nu sunt la Târgşor sau nu am cazierul pătat", a completat senatorul.
Potrivit Gabrielei Firea, evoluţia politicii româneşti s-a întors cu 20 de ani din această seară. "Înţeleg că domnul Băsescu a ajuns să fie purtătorul de mesaj al preşedintelui Consiliului Judeţean Ilfov, domnul Petrache, şi spune că l-am şantajat(...). Am avut o dispută politică, am tranşat-o, am lămurit-o", a precizat senatorul PSD.
"În cazul în care crede că nu mai merg să depun plângerea, se înşeală", a mai spus Gabriela Firea.