Cum s-ar simți jurnaliștii lui Sârbu, întrebați dacă arestatul și-a plătit taxele la stat?

Nu trebuie să trecem cu uşurinţă peste încercarea de a manipula grosolan opinia publică a celor de la trustul Pro. Senatorii sunt contactaţi de o jurnalistă “undercover” care pretinde că este o alegătoare din colegiul respectivilor curioasă nevoie mare de cum votează aleşii în cazurile Şova şi Vâlcov – pentru sau împotriva arestării. Pe lângă faptul că demersul este neconstituţional - dar, vorba aia, ce ne freacă pe noi Constituţia când suntem deontologi - ancheta este stupidă. Un colegiu senatorial cuprinde între 120.000 şi 150.000 de cetăţeni cu drept de vot. Dintre aceştia se prezintă la vot aproximativ 35%. În consecinţă un senator, dacă obţine 20.000 -30.000 de voturi este fericit. Să pretinzi că un alegător, fără nici o formă de reprezentare colectivă (asociaţie, fundaţie, ONG) vorbeşte în numele celor 30.000 de votanţi care au contribuit la alegerea senatorului cu pricina este o prezumpţie puerilă.

De ce există procedura votului secret în Parlament. În Constituţia României orice vot exprimat de cetăţeni este secret, egali, direct şi liber. Secretizarea votului are rolul de a da libertatea alegătorului de a se plasa în afara oricărui mijloc de coerciţie atunci când pune ştampila pe candidatul sau partidul pe care îl preferă. Este un concept fără de care nu ne putem imagina procesul electiv. Mai mult decât atât, în ziua votului nu poţi să faci campanie. Este ilegal. De ce? Simplu, pentru că inclusiv prin votul tău nu ai voie să influentezi opţiunea celorlaţi. Se consideră o formă de presiune şi pe bună dreptate.

Citeşte şi: Adrian Sârbu, veste PROASTĂ primită în spatele gratiilor

Ce fac jurnaliştii lui Sârbu? Pun presiune publică pe parlamentari pentru un vot pe care legislaţia din România îl consideră secret. Este ca şi cum aceşti jurnalişti ar face campanie nu în secţia de vot, ci chiar în cabina de vot. Votul secret în protejează pe senatori şi pe deputaţi de presiuni asupra opţiunilor proprii în chestiuni sensibile, cum este şi încuviinţarea arestării unor oameni.

Să facem un exerciţiu de imaginaţie. Jurnaliştii sunt liberi să scrie despre ce vor, când vor şi cum vor, aceasta fiind esenţa libertăţii de exprimare. Cum ar fi ca de fiecare dată când jurnaliştii de la PRO pun pixul pe hârtie, lângă ei să fie un abonat, sau un telespectator care să le dicteze cuvânt cu cuvânt ce să scrie. Cum ar fi ca un grup de cetăţani revoltaţi de faptul că Sârbu a furat statul cu milioane de euro să facă presiuni pe jurnalişti să facă publice documentele contabile ale trustului, sau să scrie despre motivele pentru care patronul lor, domnul Sârbu este privat de libertate. Dacă punem lucrurile în perspectivă jurnaliştii obedienţi ai trustului nu mai par atât de curaţi nu?

În esenţă, şi cu asta promit că termin, este deosebit de enervantă ipocrizia celor care se plasează totalmente deasupra principiilor şi legilor ţării, fluturând cu vanitate un steag al superiorităţii morale. Da. Votul pentru arestări, învestiri de Guvern, moţiuni de cenzură şi alte voturi care pot atrage mânia unor indivizi sunt secrete. Da. Toţi parlamentarii trebuie să aibă dreptul să voteze conform propriei conştiinţe, fără să fie presaţi să voteze într-un fel sau altul. Da. Toţi jurnaliştii trebuie să aibă dreptul să scrie despre ce vor, cum vor, când vor, liber. Faptul că unii aleg să nu facă lucrul acesta şi aleg să respecte indicaţiile partidului, respectiv ale patronilor de trust nu mai contează. Este opţiunea lor, proprie şi personală pentru care răspund. Unii în faţa electoratului, alţii în faţa cititorilor sau telespectatorilor.