Cum se va simţi majoritatea dacă proiectul Roşia Montană nu se face

Avem, aşadar, două tabere: o majoritate covârşitoare, care susţine proiectul, dar care este în marea ei parte tăcută, şi o minoritate anti-proiect extrem de vocală, care mărşăluieşte pe străzi, face petiţii online şi dă „share” şi „like” pe Facebook.

O serie de întrebări se nasc din această constatare: ce se va întâmpla atunci când proiectul de la Roşia Montană va fi respins, deşi are parte de sprijin popular, când susţinerea celor mulţi va fi umbrită de strigătele celor puţini? Ce efecte va avea acest lucru asupra politicii, asupra modului de guvernare? De ce unii politicieni se lasă influenţaţi de această minoritate, deşi orice calcul arată că nu există vreun câştig electoral, sau dacă el există, atunci este nesemnificativ? În momentul de faţă nu există răspunsuri pentru aceste întrebări.

Ca o comparaţie, în acordarea primului ajutor, când e vorba de mai multe victime şi se face triajul, de obicei cele care ţipă cel mai tare sunt lăsate la urmă, deoarece înseamnă că sunt conştiente şi nu au probleme atât de grave, atenţia fiind acordată celor care nu spun nimic, deoarece acestea de obicei cele mai grav rănite, iar faptul că nu pot striga după ajutor indică lipsa conştienţei.

Să presupunem că autorităţile joacă rolul medicilor şi au de a face cu zece victime: trei care ţipă ca din gură de şarpe că sunt rănite, şi alte şapte care zac întinse pe jos fără suflare. Conform regulii anterior explicate, în mod normal victimele care nu spun nimic ar trebui îngrijite prima dată, iar apoi cele care sunt agitate şi care de cele mai multe ori suferă leziuni care pot fi tratate destul de uşor. De data aceasta se pare că o parte dintre medicii s-au lăsat influenţaţi de ţipetele celor trei, şi aleg să le ignore pe cele şapte, iar acest lucru face imposibilă salvarea acestora din urmă. Pentru ca această comparaţie să fie completă, cele trei persoane rănite uşor nu vor mai merge apoi la un consult medical, şi doar una din ele va vorbi despre medicii care au tratat-o, însă nu va spune lucruri bune despre ei.

Sociologul Mirel Palada explică existenţa unei falii la nivelul societăţii româneşti în ceea ce priveşte proiectul de la Roşia Montană, şi realizează un profil succint al persoanelor care compun cele două tabere. Pe de o parte, tabăra susţinătorilor proiectului este formată din generaţiile mai bătrâne şi locuitorii zonelor mai sărace, iar cea a opozanţilor din generaţia mai tânără şi cei care provin dintr-o zonă mai abundentă, cu o situaţie materială mai bună.

Fiecare dintre aceste două grupuri are nevoi diferite: cele ale celor 68% care susţin proiectul minier sunt preponderent materialiste, deoarece acestea nu le-au fost satisfăcute suficient de mult, în timp ce în partea cealaltă găsim persoane cu un venit mai ridicat, un statut social mai bun, pentru care valorile postmateriale încep să aibă o importanţă mai mare. Aceştia din urmă vor prefera soluţii boeme, de tipul turismului sustenabil sau strânsul fructelor de pădure, chiar dacă nu sunt realiste, în defavoarea unui proiect de dezvoltare economică, dar care prezintă potenţiale riscuri. De asemenea, în majoritatea cazurilor, această categorie din urmă este concentrată în marile oraşe şi are acces la reţelele de socializare, de unde şi posibilitatea unei mobilizări mai uşoare.

Revenind la majoritatea pro-Roşia Montană, va fi interesant de urmărit în ce fel se va manifesta dezamăgirea acesteia dacă Parlamentul va respinge proiectul. Va fi absorbită, sau, dimpotrivă, se va cumula cu alte probleme şi va prinde glas? De asemenea, cum va reacţiona minoritatea atunci când va vedea că dacă insistă suficient de mult şi este destul de gălăgioasă, poate avea câştig de cauză? Ce proteste ne vor mai aştepta atunci?

Guvernul, dar mai ales Parlamentul, în mâinile căruia se află în acest moment decizia, ar trebui să îşi asume deciziile grele, atâta timp cât sunt luate având în vedere interesul naţional, dacă acestea pot contribui la dezvoltarea economică a ţării şi implicit îmbunătăţirea nivelului de trai. Întotdeauna proiectele care au adus prosperitate economică au fost controversate sau au implicat riscuri, însă dacă vrem să progresăm, trebuie să ni le asumăm.