Veşti bune pentru bucureşteni. Ce se va construi în Complexul Lia Manoliu
O sală polivalentă cu o capacitate de 12.000 de locuri va fi construită în Complexul Sportiv Naţional "Lia Manoliu" din Capitală. Primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, a semnat, astăzi, certificatul de urbanism pentru începerea lucrărilor.
Potrivit unui comunicat al Primăriei sectorului 2, sala multifuncţională va avea o amprentă la sol de 10.000 metri pătraţi, un regim de înălţime de S + P + 3 E şi o suprafaţă totală necesară pentru toate funcţiunile de circa 40.000 de metri pătraţi.
Lucrările vor fi finanţate de Primăria Municipiului Bucureşti.
Sala polivalentă va găzdui diverse activităţi sportive: tenis de câmp, baschet, handbal, fotbal în sală, box, atletism, gimnastică, tir sportiv, scrimă, tenis de masă şi alte sporturi datorită modularităţii şi mobilităţii suprafeţei de joc şi a spaţiilor anexe.
Această flexibilitate garantează exploatarea la capacitate maximă a arenei, în timp ce multifuncţionalitatea constituie elementul cheie pentru entuziasmarea spectatorilor care vor asista la transformarea rapidă din arenă sportivă în scenă de concerte sau centru de congrese, potrivit autorităţii locale.
Acoperişul sălii multifuncţionale va avea o deschidere impresionantă, realizată pe o structură metalică spaţială ce va contribui substanţial la îmbunătăţirea imaginii zonei sportive a Complexului Sportiv Naţional "Lia Manoliu", se mai arată în comunicatul citat de Agerpres.
De asemenea, sala polivalentă va permite desfăşurarea unor evenimente de masă pe lângă cele sportive, fiind posibile şi susţinerea unor concerte, congrese şi alte asemenea manifestări de amploare.
Prin realizarea acestei săli se estimează că se vor organiza în medie circa 100 de evenimente cu un public de cel puţin 7.500 de spectatori la fiecare dintre acestea, astfel încât pe an vor fi aproximativ 750.000 de spectatori care vor vizita zona şi vor spori încasările serviciilor publice din Capitală.
Noua investiţie va crea în afară de numeroasele activităţi sportive, culturale şi sociale şi noi locuri de muncă, precizează autoritatea locală.