Cum va arăta cea mai sigură MAŞINĂ din lume

| 15 aug, 2014

În câteva săptămâni, Volvo va prezenta presei noul model XC90 care va fi primul automobil din clasă construit cu ajutorul tehnologiei modulare Scalable Product Architecture (SPA) dezvoltată în atelierele proprii.

SPA a fost dezvoltată de Volvo pe durata a patru ani şi face parte din programul de retehnologizare şi investiţii în valoare de 11 miliarde de dolari iar XC90 este primul rod al noilor tehnologii aplicate. SPA a permis inginerilor Volvo să introducă o nouă gamă de elemente stilistice şi să îmbunătăţească confortul şi ţinuta de drum, scrie capital.ro.

„SPA şi XC90 reprezintă prima evidenţă a strategiei Volvo-by-Volvo. Combinaţia perfectă între lux, spaţiu, versatilitate, eficienţă şi sigurantă va aduce acest nou SUV într-o nouă dimensiune, la fel cum a făcut-o şi prima generaţie XC90 în 2002”, declară Peter Mertens, vicepreşedintele Volvo. „SPA ne-a permis o nouă abordare tehnologică. Circa 90% din componentele lui XC90 sunt în întregime noi. Astfel, vom ridica nivelul premium şi mai sus în materie de calitate şi tehnologie”, a mai adăugat Mertens.

Noul şasiu SPA a permis o mai mare flexibilitate în interior. Scaunele au un design inovator, permiţând creşterea spaţiului util în interior fără a compromite confortul. Sunt un total de şapte locuri iar cele din spate permit accesul persoanelor cu o înălţime de până la 170 cm.

Sub capotă vor fi montate motoare cu patru cilindri, diesel sau pe benzină, unitatea cea mai puternică (400 CP) fiind supraalimentată atât prin turbo cât şi prin compresor.

Noua faţă a lui XC90 va avea ca element distinctiv ansamblul luminilor de zi care a fost botezat „ciocanul lui Thor” datorită formei. ”Oricine va vedea aceste lumini în oglinda retrovizoare va ştii că în spatele său se află un XC90”, spune Mertens.RADOR.

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ