Cum va fi VREMEA de 1 Decembrie şi la începutul săptămânii viitoare
PROGNOZA METEO. Acest weekend aduce o vreme mohorâtă şi rece, iar debutul primei luni de iarnă calendaristică va aduce temperaturi cu doar câteva grade în plus faţă de pragul de îngheţ.
Sâmbătă, soarele se arată printre nori în majoritatea regiunilor, dar în primele ore sunt înnorări în regiunile nordice, iar spre seară mai ales în sud-vest şi în sud. Ceaţa este prezentă în peisajul meteorologic, mai ales în Câmpia Română unde pe alocuri persistă şi este asociată cu nori joşi, burniţă sau fulguială. În celelalte regiuni ceaţa este mai puţin prezentă. Vântul nu suflă prea agitat, doar în zonele montane înalte prinde mai multă putere. Meteorologii prognozează aşadar maxime de la doar -3 grade în zonele cu ceaţă persistentă din Oltenia până la cel mult 8 grade pe litoral.
Şi în Capitală, sâmbătă este o zi cu vreme rece. În primele ore va fi şi o vreme mohorâtă, cu ceaţă şi nori joşi. După-amiază cresc şansele să vedem şi soarele, iar vântul abia se simte, aşa că nu accentuează senzaţieade rece resimţită oricum peste zi deoarece temperatura abia dacă ajunge la 2,3 grade peste pragul de îngheţ.
Prima zi de iarnă calendaristică vine cu temperaturi mai apropiate de normalul datei din calendar în cea mai mare parte a ţării, vorbim despre valori maxime ce pleacă de la 2 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi ajung la 9 grade, cel mai probabil în şubcarpaţii sudici, unde soarele e mai generos. În general aşteptăm nori şi soare în majoritatea regiunilor, iar înnorări vor fi îndeosebi peste zonele de câmpie şi de podiş din sud-vest şi din sud, însă doar izolat vor fi precipitaţii, ploi slabe mai ales. Mai ales în sud va fi ceaţă dimineaţa, iar vântul suflă mai alert la munte.
Pentru bucureşteni, duminică, vremea rămâne uşor mai rece decât în mod normal în prima zi de iarnă calendaristică pentru că mercurul din termometre ajunge la maxime doar în jur de 4 grade Celsius. Dimineaţă va fi ceaţă, apoi printre nori putem vedea soarele din când în când. Vântul suflă slab şi nu sporeşte senzaţia de frig.
Luni aşteptăm temperaturi destul de apropiate de cele normale în prima decadă a lunii decembrie. Norii se adună temporar peste nordul, nord-estul şi centrul ţării, însă doar izolat vor fi precipitaţii mixte slabe. Ceaţa va fi din nou prezentă, mai ales în regiunile intracarpatice şi mai puţin în restul ţării. Vântul prinde putere în Moldova, în Dobrogea şi la munte. Maximele se vor situa în general între 1 grad în zonele subcarpatice şi 9 grade în nordul Dobrogei.
În Capitală ziua de luni începe cu ceaţă, dar peste zi se arată şi soarele, chiar dacă destul de timid. Vântul suflă fără să deranjeze prea mult, iar după-amiaza vine cu temperaturi apropiate de cele normale pentru primele zile de decembrie, adică 6,7 grade.
Marţi, precipitaţiile lipsesc, aşa că principalul fenomen meteorologic al zilei rămâne ceaţă, prezentă pe arii restrânse în zonele joase. Chiar dacă soarele se arată printre nori în majoritatea regiunilor temperaturile scad uşor în sud şi în est şi vorbim despre valori maxime în general cuprinse între -2 şi 5 grade. De miercuri până aproape de weekend-ul viitor temperaturile rămân apropiate de normal pentru prima decadă a lunii decembrie în cea mai mare parte a ţării. Ceaţa rămâne cel mai importnat fenomen meteorologic şi îşi face apariţia îndeosebi noaptea şi dimineaţa în zonele joase.