Cum va fi VREMEA în primele zile ale săptămânii. Răsturnări de situație

| 14 aug, 09:23

După episodul de răcire a vremii de duminică, meteorologii spun că de luni se încălzeşte din nou, devenind mai cald decit normal în sudul și estul țării și apropiat de normal, în rest. Cerul va fi variabil, cu înnorări în zonele de deal şi munte, iar la începutul zilei şi în extremitatea estică a ţării, unde pe arii restrânse vor cădea averse, însoţite de descãrcãri electrice şi grindinã.

Duminică, în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, vremea a devenit răcoroasă, în timp ce în restul ţării a fost tot cald, izolat caniculă la orele amiezii în est şi în sud-est, unde local şi disconfortul termic a fost ridicat.

Luni, se încălzeşte din nou, devenind mai cald decit normal în sudul și estul țării și apropiat de normal, în rest. Cerul va fi variabil, cu înnorări în zonele de deal şi munte, iar la începutul zilei şi în extremitatea estică a ţării, unde pe arii restrânse vor cădea averse, însoţite de descãrcãri electrice şi grindină.

Vântul va avea local intensificãri în Moldova, estul Munteniei şi în Dobrogea. Temperaturile, în creştere în jumãtatea de vest a teritoriului şi în scãdere uşoarã în rest, vor fi cuprinse între 24 de grade la Suceava şi 34 de grade la Giurgiu.

BUCURESTI. În capitală, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare ziua, când vor fi condiţii pentru ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 30...31 de grade.

MUNTE. La munte, cerul va avea înnorări temporare şi mai ales după-amiaza şi pe parcursul serii, local în zona Carpaţilor Meridionali şi pe arii restrânse în restul masivelor montane se vor semnala averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în prima parte a intervalului.Temperatura aerului va marca o scădere faţă de ziua anterioară.

MARE. La mare vremea se va răci faţă de intervalul precedent şi va fi schimbătoare ca aspect. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare în prima parte a zilei, când, vor mai fi averse slabe şi descărcări electrice. Vântul va sufla moderat cu intensificări temporare - cu viteze ce vor depăşi la rafală 55 km/h. Temperaturi maxime vor fi cuprinse între 24 şi 27 de grade şi minime între 19 şi 21 de grade

Marţi, termperaturile vor creşte uşor în majoritatea regiunilor -maximele se vor încadra între 26 in nordul Moldovei (Suceava) şi 34 de grade in Lunca Dunarii (Giurgiu). Cerul va fi variabil şi mai ales dupã-amiaza şi seara, în zonele de deal şi de munte din sud-vestul ţării şi cu totul izolat în rest, se va înnora temporar şi pe arii restrânse vor cădea averse, însoţite de descãrcãri electrice. Vântul va sufla mai intens pe timplul ploilor şi în estul ţării.

În Bucureşti, marţi, 18-20 de grade dimineata si in jur de 33 de grade la amiaza. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Miercuri, încalzirea usoara a vremii continua. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 şi 34 de grade, cu cele mai ridicate valori in sud. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în zonele de deal şi de munte, precum şi în regiunile sudice şi estice, unde mai ales după-amiaza, pe arii restrânse, vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va avea unele intensificări în sud-estul teritoriului, dar trecător şi în timpul ploilor.  .

În Bucureşti, vremea nu se schimba semnificativ. Dimineata in jur de 19 grade in oras si spre 17 in imprejurimi si la amiaza, in jur de 33 de grade.  Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în a doua parte a zilei când vor fi condiţii pentru averse şi descărcări electrice.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ